Socluri in desert

Eu am crescut intr-o altfel de lume..De fapt toata generatia mea a facut-o..Toti cei de atunci am vazut, am trait, ne-am adaptat, si ne-am format atunci, in acel amestec confuzant de lumi in care valorile erau ordonate dupa cum socialul cerea..Erau utopii si idealuri multe, urcate pe socluri inalte, ca abia le distingeai virful, totul era asa de sus, ca sa te simti mic de tot si speriat de incapacitatea ta proprie de a incerca macar sa atingi acele uriase inaccesibiluri..Toate acele valori erau sus de tot, si ce vedeai la nivelul ochiului erau doar soclurile construite intr-un desert de sentimente, intr-un peisaj insorit, dar nisipos..Oazele erau foarte rare, si acolo ei se protejau bine, dar in afara lor erau doar dune si socluri, uscat si uitat..Mai erau si ruine, sau statui cazute, ca intr-in film suprarealist..
Lumea s-a mai schimbat, soclurile s-au mai micsorat, apoi alte statui au cazut, alte ruine au aparut, dar nisipul a ramas. E mai rece vremea, desi soarele e mai puternic, si contururile se vad mai clar..
Sint mai liber..Sintem mai liberi cu totii, dar trecerile astea ne-au marcat profund..Am aceeasi timiditate cind e vorba de acele valori pe acele uriase socluri..Poate nu e bine asta, poate ca de atunci trebuia sa ignor acel fel impus de a fi, dar mintea imi era construita in acel stil..
Azi sint la fel ca atunci cind soclurile erau uriase..Pentru ca asa era si este echilibrul meu, functioneaza in acel mediu, in acel fel, in acel stil..
Uneori mai visez in noptile calde de vara socluri inalte..Intr-un desert infinit si instabil..