Sigiliu alb

Mai ajung uneori fragmente din simfoniile cosmosului profund..Note legate, sau separate, intre care e acelasi zgomot de fond..Fragmente care ar putea suna bine, poate chiar genial, daca am banui macar ce e lipsa, sau in ce fel arata intregul..Sau poate totul e o cacofonie nedescifrabila inca de logicile noastre nesuficient evoluate..Dar muzica pare sa vina de acolo de unde sint si celelalte mistere..Si poate ca notele astea sint exact asa pentru ca arata cu sunete felul in care exista si se comporta cele descoperite, descoperibile sau nedescoperibile..Oare cite lumi sau universuri exista in ce apare ca accesibil, si cite din ele vor fi pe intelesul nostru?
Poate ca unele intrebari ne depasesc cu mult..Poate ca e mai bine sa acceptam conditia de fiinte mici si confuze, si sa ne cautam propriile fericiri, care sa fie, probabil la fel de mici si de confuze..
A venit iar iarna, fara sa o cheme nimeni. A venit asa, cu tupeu maxim sa ne muste cu frig ca sa ne trezim la realitate, sau ceva..Toamna ne-a lasat balta oricum, si cum toate celelalte anotimpuri erau in concediu, hop si iarna..Asta e..
Iarna ne izoleaza, si ne arunca inapoi in singuratatile noastre profunde..Ne intoarcem in acelasi peisaj de noapte luminat anemic de becuri ratacite, in care zapada reflecta alb razele rasucite de frig..Totul e acoperit de parca era atit de pretios, ca trebuia pus la pastrare..Pete mici de lumina se deseneaza pe zapada-puf care pastreaza si urmele pasilor..Si pasii umplu spatiul asta care e negru, si la fel de tacut..Pe undeva pe sub zapada a ramas tot ce a fost cindva maretz, toata gloria si minunile trecutului..Si toate iluziile..Au mai ramas abisurile..Le vom infrunta si pe ele, ne vom lupta cu toate, pe rind..Acum sintem ocupati cu absurdurile, inca.. Ne va lua un timp, pentru ca logicile au inghetzat si ele..