Toate operele mari au povesti cu adevaruri profunde, si drame mari..Si toate te poarta in lumi de extaz uriase, cu inaltari de spirit spre lumini autentice, ca sa te coboare mai apoi in abisuri la fel de reale si parca, de neimaginat..O calatorie de la plus la minus infinit in citeva minute, sau ore, de istorii cvasi-reale..
Ce ma emotioneaza cel mai mult sint povestile de amor, pentru ca imi umbla la coarda fundamentala a sufletului..Ma uit la ele, traiesc ce vad acolo in cuvintele scrise de autor, simt ca sint posibile, le compar cu ce am trait, dar ma las dus inainte de poveste, ca si cind as fi un personaj..Si traiesc cu el acele drame care imi dau o durere profunda..Iar dupa ce personajul principal moare, eu ramin asa in plutire, si ma gindesc la ce fel e viata, si cum de toate ar fi trebuit sa se intimple asa..Pentru ca oamenii de acolo sint profund buni, si care cauta niste idealuri uriase, care ii depasesc cu mult ca posibilitati, dar care se lovesc brutal de mizeria umana din ceilalti..Asta e povestea eroilor, cumva, cei care isi alearga nefericirile cu viteze incontrolabile, si care sfirsesc tragic intr-un accident..Ce uimitor si ce atit de trist..Iar povestea lor scrisa ramine sa mai fascineze atitia oameni la mult timp dupa toate..Pentru ca totul e atit de mult, si deodata; atit de sublim si de efemer, in masura in care viata noastra e asa..
Vezi tu, viata asta a eroilor e una paralela cu a noastra..Noi ne asemanam cu ei in atit de multe, dar ne separam de ei cind simtim ca ne afecteaza viata reala..Pentru ca in imaginatie vrem sa fim ca ei, dar realizam ca realitatea cea brutal reala ne cam interzice asta..Poate intr-o alta viata chiar vom fi eroi adevarati..
No comments:
Post a Comment