Singuratatea asteptarilor

De multe ori ne luptam cu fiinte imaginare create in minte de parti din realitatile traite pe propria piele, sau cu fiinte induse in noi de imaginatia altora..Ei sint oricum, adica pot fi oricum, construiti din bucati ciudate scoase din fiinte ciudate, si reasamblate, asta conteaza mai putin..Ce e important e ca lupta e foarte reala; loviturile sint brutale, si dor al dracului de tare..Primesti, dai, te feresti, iar primesti..E ca intr-o lupta nu cu 1, 2, un milion de dusmani adunati impreuna, ci ca intr-o lupta cu viata, cu soarta, cu tot, cu toti, si toate..
Simt ca sint obosit, uneori..Simt o oboseala a mintii, a lipsei de motivatie, nu a corpului..Mi-e sila ca lupta asta a devenit o chestie perfida, in care sint permise toate mizeriile imaginate, ceva ce parca te-ar degrada daca ai cistiga-o..De asta mai bine fugi de ea, fugi de toti, si toate, pentru ca nu are rost, si mergi inainte pe drumul tau, in care sa te lupti cu ceva, sau cineva cu un rang cit de cit acceptabil..
Cred ca cel mai mult doare lipsa de empatie..Traim reci si raciti de influentele unei lumi indiferente..E multa singuratate in lumea asta..Si e multa singuratate si in noi..Poate ca si virsta ne-a instrainat de toate cite am fi putut fi, si nu am avut norocul sa ni se intimple..
Inainte imi doream singuratatea, pentru ca simteam ca lumea imi e complet straina, dar acum simt ca ce era bun atunci e o mare durere de fapt, o neimplinire pe care am constientizat-o cu trecerea anilor..Poate ca vor veni, cindva, niste lucruri sa-mi implineasca asteptarile, poate, cine stie..Dar daca nu se va intimpla asta, stiu ca mi-am acoperit asteptarile cu unele impliniri care sa ma re-echilibreze..Am motive sa fiu linistit, cred, dupa toate, continuind sa astept, asa ca atunci cind, copil fiind, de Craciun, ma gindeam la cadourile aduse de un nene cu barba alba, imbracat in rosu, si care conducea o sanie magica, trasa de reni, care zbura prin aer..