Un film fara suris

Am revazut Gioconda fara suris, film din 1967 regizor Malvina Ursianu, cu Ion Marinescu, Silvia Popovici si Gheorghe Cozorici in rolul a 3 fosti colegi si buni prieteni, care s-au intilnit, dupa ani, din intimplare..Un scriitor, si 2 ingineri, si-au revazut impreuna trecutul, si-au spus povestile, si s-au despartit..Vechile iubiri au revenit si ele, ca sa plece cu certitudinea ca nu au putut fi niciodata..
Filmul asta m-a socat la inceput, pentru ca are profunzimi incredibile, nemai-intilnite de mine, pina acum la absolut nici un film..Apoi am luat secventzele, ca sa incerc sa construiesc intelegerile din interior, pe bucati, pas cu pas, pina sa recompun tot filmul in cap, ca si cind l-as fi facut eu..Si tot timpul imi scapa cite ceva; cind credeam ca sint aproape sa leg logic tot, aparea ceva aparent mic care-mi darima toata constructia..Si asta iar, si iar, pina am renuntat..
Daca s-ar face un remake al filmului, modernizat, updatat, etc, ar fi incredibil, dar trebuie un scenarist tot la fel de bun ca dna Ursianu..Si sigur, filmul asta nou nu ar mai avea nimic legat de comunishti, propaganda, etc.. Desi farmecul filmului originar in asta consta, ca pe linga filosofiile de viata arata si timpul acela istoric cu toate tragediile intimplate..Uimitor..Si din actorii de acolo nu mai traieste nimeni, dupa 48 de ani..
Sigur ca sint milioane de filme de toate felurile, pentru toate starile, si dispozitiile, dar Gioconda fara suris ramine o reintoarcere la unele din gindurile de la inceputurile fiintei, si o revedere a unor amintiri dulci-amare..