Fetzele lor au grimasele inghetzate..Lumea a pus in ele aceleasi cite a pus in mine..Semanam..Sintem copiii unei tristetzi galactice cu chipuri infinite..Sintem la fel..
Cind eram mic aveam impresia ca tot ce sintem vine de undeva de sus, din spatiu..Citeam povestiri sf si imaginatia imi construia scenarii, cum ca ce simtim, gindim e deasupra, si cauta metode sa ne gaseasca, dupa care coboara in noi prin tuburi care apoi se resorb..
Acum e iar liniste..E o noapte fara ploaie..Am obosit sa alerg de disperari..Miine am sa invat sa alerg dupa fericiri..Asta daca nu ma transform intr-un robot care sa semene cu ei..Mai bine sa simulez..Am sa-mi pun o masca de imprumut..Ca sa am impresia ca sint aparat..Miine e o alta zi, in continuul asta al timpului alb negru..E la fel de liniste..Si n-a plouat..
No comments:
Post a Comment