Limite si pasiuni

Totul e complicat, si e plin de structuri cu ramuri principale de care se leaga ramuri secundare, de care se leaga alte si alte ramuri. Asta daca e sa vedem lucrurile intr-o schema 2D. Ca in 3D e mult mai complicat. Daca e sa intri in detalii intri in labirint, si ai de zis cite in luna si in stele, de uiti de unde ai plecat si unde vrei sa ajungi. Uneori uiti si cine esti, si ce cauti acolo. Oricum mintea cea pe care te bazezi are resurse uriase; mintea in general, creierul adica. Pentru asta tebuie sa il folosesti cit mai eficient. Cind esti relaxat gindurile sint putine, si traiesti mai mult senzatii, dar cind ai situatii de stress functioneaza mai multe planuri de gindire, simultan. Asta pe linga intuitie, imaginatie, etc. Apoi folosesti multe metode grafice, ca tii minte mai usor o imagine, si pe ea plantezi informatii. Fiecare are metodele lui, evident. Ma gindesc la toate astea, pentru ca am plecat de la gindul ca in perioada cit eram adolescent, si ceasca dictator nu aveam informatii, eram saraci, si asta ar putea genera invidie pentru cei de acum, care au internet, tv, masinarii, roboti, si access la multa cunoastere. Si am luat pentru inceput ceva de muzica.Mi-au venit in minte, clar, ABBA, BoneyM si topul american de la Europa Libera. Dar am ascultat enorm de multa muzica, acum imi dau seama. Mai mult pop, dar si rock, disco, ceva classica, si restul mai putin. De fapt ascultam ce pica mai bine pe starea mea, si la care si aveam access. Apoi informatiile stiintifice, la fel erau putine. Ceva era la Teleenciclopedia, apoi a fost Cosmos cu Sagan, care m-a impresionat. Mai aveam Stiinta si Technica, si almanahul Anticipatia. Asta dupa ce trecusem de stadiul Jules Verne, ca eram mai tinar atunci, si acum voiam ceva mai de substantza. Am citit nu stiu daca volum urias de carti, dar le-am citit cu mare atentie, si pasiune, de ca si cum ar fi trebuit sa dau examen din ele. Si asta a fost determinant, cred. Acuma am uitat mult, dar ceva a ramas prin niste colturi de memorie, si probabil ca imi vor reveni, daca va fi nevoie de asta. Dar mai trebuie sa si uitam, ca avem de pus in loc altele.Dar altceva aveam in minte. Nu neaparat cantitatea mare de informatii pe care o poate absorbi creierul, cit capacitatea lui de a construi. E adevarat ca totul e bazat pe ce ai invatat mai demult, ca nu faci nimic de la zero. Dar e uimitor. Uneori citesc ceva bun, memorez, si uit ca l-am citit, si cind scriu imi vine acel ceva in minte si ma bucur ca am asa imaginatie. Dar lucrul ala era undeva, inainte. Pe urma realizez asta, dar, pe moment am alta impresie. Bine, multe constructii de idei sint inventii, asocieri bazate pe ce exista, nu lucrez doar cu ce am memorat mai demult, ca ar fi plictisitor. Plecasem de la ideea cu informatiile pentru ca ma gindeam sa scriu despre cum era la un examen, ce trairi extreme aveam, si cum lasam mintea sa alerge extrem de repede in toate directiile. Pentru ca era vorba de supravietuire, adica sa trec de un examen in care aveam de-a face cu oameni, ca nu ma testau roboti, ci oameni, care uneori erau in toane bune, alteori nu. Dar lupta cea mai dura nu era cu ei, ci cu mine. Pentru ca trebuia sa trec de frica, de blocajele de tot felul, si sa ma bag adinc in propria memorie, ca sa scot de acolo ce invatasem. Uneori exercitiul asta il faceam ca o ambitzie, de a arata unor exemplare dintr-un mediu ostil ca gindesc mai bine ca ei. Capacitatea mi-o simteam valabila, ca ma testasem de multe ori, dar nu aveam atitea miliarde de informatii cu care sa lucrez. Aveam doar ce invatasem cam mecanic, lucruri unele intelese, altele nu, pentru ca trebuia sa fiu eficient la reprodus datele. Si la asta nu prea ma pricepeam. Plus ca avem o competitzie feroce, colegele de an. Cu o memorie care darima orice limita, si orice intelegere a mea asupra mintzii omenesti. Ele luau note mari, eu note medii, ca na, asta era. De ce naiba nu ne lasau cu cartile pe masa la examene? Ca atunci s-ar fi vazut care-cine-cum gindeste. Ca nu tre'sa le stii pe toate pe de rost. In fine, la examen storceam din mine ce puteam, si cind incepeam sa nu mai suport, si sa vreau sa evadez mergeam sa expun la tabla ce aveam, si, fie ce-o fi, ca iau examenul, sau il pic, nu ma mai intereseaza, vreau sa scap. Si asa traiam la limita toate experientele astea de testari, fata de care timpul petrecut in restul anului, cu cursuri si seminarii era ffff plictisitor. Dar era magic, si misterios, si pasionant. Bine aveai dureri de cap dupa aia, dar aveai si multe amintiri.