Zboruri

Daca esti cu adevarat, esti..Daca nu, nu doar nu esti, ci, cel mai probabil, nu vei fi, niciodata..Si asta e cel mai trist lucru din lume..
Dar cind esti, esti pentru ca ai toate lumile din tine care vor sa vorbeasca..Esti pentru ca asa ai fost nascut sa fii, si pentru ca ai vrut sa stii cit mai multe, si ti-ai pus sufletul deschis alaturi de altele, identice, si ai avut curajul sa fii cautator de adevaruri din lumi..Si esti pentru ca ai invatat sa zbori, sa explorezi toate spatiile pe care le-ai vazut deschise si largi, cu orizonturi fascinante..Ti-au placut culorile universurilor posibile, si ai cautat si tu sa pictezi cu ele planse pe care le-ai crezut noi si interesante..Ai simtit formele celorlalte constructii in felul tau, le-ai gindit, analizat, ca si cind ar fi fost facute de tine, mai demult, apoi ti-ai depasit conditia, si ai mers pe propriul tau drum al viziunilor posibil a fi construite..
Uneori simt constringerile ca o necesitate de care sa invat sa fug, alteori mi se par atit de subtile, si insuportabile..Sint de cele mai multe ori acaparatoare si stupide, o da..Ca si cum s-ar construi de la sine, unele peste altele, in siruri si suprafetze limitatoare..
Constringerile astea sint blocante, sint peretzi invizibili creati de mintile cretine dimprejur..Ca sa le poti depasi trebuie sa fii ori indiferent, ori sa fii prea determinat in drumul tau..Si ai o motivatie evidenta pentru asta, ca scopul tau e mult prea inalt ca sa te poata bloca niste constructii artificiale si prost construite..
Zborul nu are limite..Asta e lectia pe care am invatat-o demult, si care imi place cel mai mult..Pentru ca zborul isi depaseseste timpurile, si orice limite construite conventional..

Linisti galactice

Uneori imi vine sa le las pe toate balta..Sa balteasca toate asa cum sint, sa creasca plantele si animalele liber, sa se dezvolte in bacteriile, sa evolueze toate in propria lor liniste neafectate de nimic, si nimeni..Sa fie toate asa, firesti, intr-o naturala liniaritate..Imi vine sa nu mai scriu in veci vreo silaba, pentru ca am fundamentala parere, ca ma repet..Si ca orice as mai scrie ar fi un atit de clar deja vu..Ca doar nimic nu e nou sub soare, vorba anticilor (cred)..Si sint si plictisit, si obosit de atitea mediocritisme, si locuri comune, care sint peste tot, oriunde, si oricum, si in orice context din orice spus, sau scris..Probabil tre'sa schimb mediul, ca asta de acuma ma aplatizeaza, da, probabil ca asta e, deocamdata..Da' m-am sictirit si de atitea schimbari, ca tot in aceeasi baltoaca inot, parca, nimic nu pare sa iasa din ideile fix-rigide in care s-au intzepenit toate..
Si totusi mai apare, uneori, ceva, o chestie care la inceput te uimeste, apoi scandalizeaza (hahaha), apoi te pune pe ginduri, pentru ca tinde sa schimbe felul in care ai perceput lucrurile..Si te miri iar ca te mai poate mira ceva..Dar asta devine o chestie noua, si atit de buna pentru rearanjat gindurile..Pentru ca simti ca traiesti iar, si ca te alaturi unei lumi care se misca iar..De fapt, poate ca lumile alea fantastice si universale au evoluat continuu, si te-au asteptat sa-ti rezolvi problemele, ca sa le fii din nou, alaturi..Poate ca asta e, ca toate merg inainte pe drumul lor firesc, si tu vii si pleci din ele, ca si cind ai intra, si iesi din ele, ca dintr-o sala de spectacol..Asta desi iti sta gindul la ele, tot timpul..Te surprinzi uneori ca gindurile ti se mai elibereaza spre alte dimensiuni, cind imprejururile sint asa de seci, si stupide..Dar, ca o fiinta rationala ce esti iti accepti acea conditie, de atunci, promitindu-ti ca, cu prima ocazie vei reveni la acele profunzimi, care, cum spuneam, par ca te asteapta..
Ducem o viata multipla..Ne impartim fiinta intre atitea lumi, ca uitam de multe ori, cine sintem, de fapt..Si asta e cu tot, si toate..Traim pe apucate, printre atitea picaturi de alte lumi straine..Si cind reusim sa ne luam ratia de libertate stam si cugetam, la toate..Stam calmi, dormim, mincam, socializam, sau ne eliberam spre adevarurile cele adevarate si profunde, si care ne dau atita liniste galactica..

Distantze

Distantele sint logice..Distantele dintre tine si ceilalti..Ei nu ar fi avut cum sa te inteleaga, la cit de alambicat esti..Si tu nu ai fi avut cum sa-i intelegi, la cit de simplificati sint..De fapt, na, poate ca si ei sint alambicati, da intr-un fel strain..Complet strain tie..Sigur, toate tin de logica, sau logicile fiintei..Dar diferiti sintem, si cit de diferiti, oho, sint universuri intregi intre noi..Ce ma mira e ca nu am descoperit piatra filozofala care sa permita comunicarea intre suflete, care sa transforme orice apropiere in aur pur..Na, elucubrez si eu pe teme sufletesti, de parca nu s-ar sti de cind lumea ca tot ce e in afara sufletului e strain, si nepractic a incerca sa descoperi..Si ca tu, ca fiintza iti conservi stabilitatea doar inchizindu-te in turnul clasic de fildes, ca intr-o camera dintr-un castel nedescoperibil..
Sigur, distantele sint si sanatoase, ca te tin departe de bolile celorlalti, mai ales de cele psihice..Esti aparat in singuratatea ta proprie de influentele ciudatilor..
Si distantele sint un spatiu in care tu poti sa te misti, in care poti fi liber..Si sincer cu tine insuti..

Singuratatea asteptarilor

De multe ori ne luptam cu fiinte imaginare create in minte de parti din realitatile traite pe propria piele, sau cu fiinte induse in noi de imaginatia altora..Ei sint oricum, adica pot fi oricum, construiti din bucati ciudate scoase din fiinte ciudate, si reasamblate, asta conteaza mai putin..Ce e important e ca lupta e foarte reala; loviturile sint brutale, si dor al dracului de tare..Primesti, dai, te feresti, iar primesti..E ca intr-o lupta nu cu 1, 2, un milion de dusmani adunati impreuna, ci ca intr-o lupta cu viata, cu soarta, cu tot, cu toti, si toate..
Simt ca sint obosit, uneori..Simt o oboseala a mintii, a lipsei de motivatie, nu a corpului..Mi-e sila ca lupta asta a devenit o chestie perfida, in care sint permise toate mizeriile imaginate, ceva ce parca te-ar degrada daca ai cistiga-o..De asta mai bine fugi de ea, fugi de toti, si toate, pentru ca nu are rost, si mergi inainte pe drumul tau, in care sa te lupti cu ceva, sau cineva cu un rang cit de cit acceptabil..
Cred ca cel mai mult doare lipsa de empatie..Traim reci si raciti de influentele unei lumi indiferente..E multa singuratate in lumea asta..Si e multa singuratate si in noi..Poate ca si virsta ne-a instrainat de toate cite am fi putut fi, si nu am avut norocul sa ni se intimple..
Inainte imi doream singuratatea, pentru ca simteam ca lumea imi e complet straina, dar acum simt ca ce era bun atunci e o mare durere de fapt, o neimplinire pe care am constientizat-o cu trecerea anilor..Poate ca vor veni, cindva, niste lucruri sa-mi implineasca asteptarile, poate, cine stie..Dar daca nu se va intimpla asta, stiu ca mi-am acoperit asteptarile cu unele impliniri care sa ma re-echilibreze..Am motive sa fiu linistit, cred, dupa toate, continuind sa astept, asa ca atunci cind, copil fiind, de Craciun, ma gindeam la cadourile aduse de un nene cu barba alba, imbracat in rosu, si care conducea o sanie magica, trasa de reni, care zbura prin aer..