Iubiri

 Iubirile vin in felul lor, propriu. Iubesti ceva, sau pe cineva. Si iubirea iti da sens. Pentru ca vine din profundurile fiintzei tale, si a ce iubesti. Plutesti in iubire ca sa te privesti in oglinzile pe care ti le arata. Si iubirea te ajuta sa te detasezi de tot ce e imprejur, si sa te concentrezi ce e pur pentru tine. Eu iubesc, tu iubesti, el/ea iubeste. Toti iubim. Iubirea are un spatziu si un timp propriu. Tzine de fiintza. 

Nu stiu sa spun cum a fost, sau este iubirea, pentru mine. E un mister profund, o lume paralela, si dorita, cumva, desi e, teoretic, distanta. Are un gust, si miros, aparte. Poate fi dulce, cind ai o reciprocitate. Sau poate fi amara, cind esti respins. Poti zbura, sau poti sa fii trist. Nu e o garantzie ca iubind vei cistiga ceva. Pentru ca iubirea e o incercare a sufletului. Dar, iubirea e o incercare de a te depasi, si a deveni ceva ce ti-ai dorit.

Eu sint acelasi. Si ma simt, in ce sint, o varianta a unei fiintze. Am iubit, am urit, am trait visind. Nu am fost altfel decit au fost miliarde de oameni care au existat. Lumile mi-au zimbit la fel. Sau mi s-au incruntat identic. Nu am stiut cum sa reactzionez la ce am primit. Pentru ca, si eu, ca si altii, sint un naiv. Care nu e pregatit sa accepte niste lucruri atit de dure. Si, care, se refugiaza in anumite locuri, ca sa poata rezista. E un drum care ne e destinat, si, pentru care, trebuie sa suferim anumite dureri. Lumea e acolo, dar noi sintem aici. Sintem aici, asa cum ne duce determinarea fiintzei. Cu bunele si relele amestecate, care din afara, care dinauntru. 

Drumuri

 Ai nevoie uneori, de oameni. Stiu, de cele mai multe ori te aperi de ei, te izolezi, si iti faci lucrurile in felul tau. Dar ramii, dincolo de toate, singur. Si singur e atit de greu sa poti continua. Pentru ca esti o fiintza sociala, si vrei sa comunici, sa simtzi ca esti conectat cu alte suflete. Asta tzine de fiintza profunda. Zilele astea am fost si eu bulversat, si ne-stiut. M-am simtzit izolat de lume, la fel. E si o impresie, e si o realitate. Depinde de ce reper ai, de ce sistem de referintza. Si lumea te poate trata egoist, ca si cind nu ar vrea sa aiba de-a face cu tine. Se intimpla. De fapt lumea e un concept prea general, cind vorbesti de tine, si de ceilaltzi. Pentru ca tu esti tu, si, la fel, ceilaltzi sint ceilaltzi. Nu e vreo garantzie ca tu ai putea comunica cu lumea. Dar, poti gasi oameni, din lumea asta, cu care sa comunici. Si, daca ei sint buni, si tu depui efort, te potzi regasi in acel mediu in care sa te simtzi intzeles. Lumea e o combinatzie de lumi, care mai bune, care mai rele, printre care te plimbi, ca sa vezi ce e mediul tau, in care te poti dezvolta, ca om, si merge inainte. E un noroc sa gasesti ce vrei de la inceput. Altfel iti trebuie mult curaj sa lupti, pina ce descoperi acea varianta din tot, care te poate ajuta. In masura in care poti s-o ajutzi. E o cautare continua, si o explorare. Totul e sa fii ratzional, stabil, si determinat. Si lucrurile incep sa devina firesti, practice, si clare. Toate fiintzele trec prin asta. E ceva ce exista. Treci prin iad, ca sa ai sperantze ca poti gasi un rai al tau.