Cercurile ni se invirt, deasupra. Facindu-ne pe totzi sa parem sfintzi. Sau doar captivi. Si cercurile se deplaseaza in cele 3 dimensiuni, construind cilindri, conuri, sau alte forme ciudate. Forme pe care sa le acceptam, sau, de care sa ne delimitam. Pentru ca cercurile pot deveni si poligoane. Sau altceva.
Avem un timp al cautarilor. Care vine dupa un timp al copilariilor. Si care se duce spre un timp al sperantzelor, deceptziilor, depresiilor, si al renuntzarilor. Dupa care ciclul se reia. Pentru ca privim la unele forme geometrice care ne sugereaza ceva ce exista, in contextul trairilor de acum. Apoi poligoanele trairilor se schimba. Si ne trag si pe noi spre laturile, si unghiurile lor. Si asa, devenim noi inshine poligoane. Care se transforma in ceva ce le e construit dupa tiparul propriilor stari. Si devenim patrate, pentagoane, triunghiuri... Sau cercuri cu o infinitate de laturi egale, duse spre limita.
No comments:
Post a Comment