Un trecut

Spatiile s-au extins. Lumea a devenit o margine de insusiri ale lumilor ramase in urma. Lumea e o aceeasi suma de lumi, care se mai arata, in cresterile si scaderile ei, posibile. Lumea e o suma de timp, si o alternativa la tot ce au creat, pina acum celelalte lumi. O varianta a timpului. Viata ne arata inca alte posibilitati, pe care, poate, le vom urma. Pina atunci stam sa privim la ce avem, ca sa putem determina ce am putea avea. Sintem inca singuri, prin teritoriile astea ale tuturor posibilitatilor. Vedem, gindim, visam, si construim din piese ce e posibil. Toate se aduna, si se impart pe locuri, si domenii. Sintem inca prizonierii unor anume variante. Ne privim in ochi, cautind parca raspunsuri la ce ar putea fi. Sintem fixati pe propriile pozitzii. Stau aici, vazind totul din punctul meu de vedere, iar tu stai acolo, si vezi totul din punctul tau de vedere. Avem aceeasi realitate in fatza. Si lumea ne vorbeste cu propriile ei cuvinte. Uneori ma gindesc la tine. Asa, ca sa ma simt, cumva, impreuna. Si ca sa stiu ca existi, tu, ca entitate, acolo, care e legata prin fire stranii, si subtziri, colorate de un  fel de priviri ale unor alte puncte de vedere de mine. Tu, din acel spatziu. Si eu de aici. Stiu ca sintem amindoi eciproc vizibili, dar nu stiu cit putem fi de atasabili. Cu fire posibile. Pentru ca avem intre noi si distantza, si timp, si atitea ginduri impotriva. Asa e realitatea, si asa e acum totul in toata constructzia lui. Desi stim prea bine ca tot ce e, e ca sa fie, doar pentru un fel de artificial atent construit de altzii. E un dat. Si noi sintem la fel, un dat. Poate ca am putea fi un altfel de dat, daca am cauta sa ne auto-determinam. Pentru ca am vazut ca absolut totul e trecator, si instabil. Stiu, eu sint, inca, aici, si tu, inca, acolo. Dar asta pentru ca, inca, cei care se declara stapinii lumilor cauta sa decida ce este, din tot, valabil, aici, sau acolo. Asa a fost povestea mea de amor. Intre doi, unul aici, altul acolo, care si-au construit lumile unul imprejurul celuilalt. Oameni ca mine, si ca tine, care si-au cautat drumul, prin timp. Lumea e un cimp de interactziune. Si noi sintem martori la toate cite se pot intimpla.
Ieri am fost iar intr-o expeditzie, intr-un vis. M-am dus pe locurile vechi, ca sa mai vad viatza din alte timpuri. Era un  peisaj de iarna, si eu am coborit in statzia de unde puteam vedea iar realitatea aceea. Busul si-a inchis usile, si eu am ramas singur, in  noaptea amintirilor. Am privit imprejur, ca un novice. M -a, uitat lung la toate cite imi erau imprejur. O strada cu zapada, lumini, case, si alte variante de a fi descoperite, inca ascunse printre umbre. Am plecat prin locurile pe care le mai stiam. Prin intuneric. Am facut pasi prin ceva ce doar imi era vag cunoscut. Un gard in stinga, un altul in dreapta. Case inalte la oarece distantze de limitele atent construite de acele garduri. M-am incumetat sa le strabat cu atentzie, si cu o curiozitate a unui om care nu mai fusese pe aici de atit de lung timp. Am facut alti pasi pe drumul asta construit parca din intuneric. Unul, doi, apoi altii. Totul se oprea, ca sa dea in variante, la stinga, sau dreapta. Am ales stinga. Alti pasi, apoi alta cotire, la 90 de grade dreapta. O cale imi era deschisa inainte, printre alte garduri. Am mers pina la capat. O strada larga imi arata alte variante. Am ales, dupa cum stiam, stinga. Apoi dreapta, spre o deschidere catre un parculetz mic, din fatza cladirii. Am revazut tot, am asteptat, apoi, dupa ce am vazut ca nu m-a invitat nimeni, am intrat. A fost ca o revelatzie. M-am intors iar in acel trecut al meu. Acela in care eram un licean cu frica oamenilor de deasupra. M-am uitat la locuri ca si cind cineva m-ar fi vinat. Am intrat in acea cladire, parca de cum as fi calcat pe unele cadavre ale unui trecut lugubru. Am vazut tot, cu ochii de atunci. Am intrat in clasa, m-am asezat pe o banca, am asteptat, apoi am iesit la tabla, ca sa scriu ceva. Dupa care am iesit trintind usile. Nu-mi mai pasa ce lasam in urma. Pentru ca era un trecut pe care am vrut atit de mult sa-l uit. Am alergat pe strazi. Era un intuneric pe care mi-l amintesc, inca. Acel intuneric al unei vietzi ce mi-a depasit asteptarile. Si, care, ma mai bintuie. Doar ca sa nu ma lase sa-mi traiesc viatza.

Decolare fezandata

Inainte de decolare, 2 personaje A seful, si B subalternul in cabina navei spatiale. Multe ecrane, butoane, si manete. Dialog intre A si B.

B Sefu'. A Nu. B Ce nu sefu'? A Nu te las. B Ce numa lasi sefu'? A Nu te las sa apesi pe butoane sau sa tragi de manete inainte sa decolam. B Nu sefu'? A Nu, ca esti ilegal. B Io sefu'? A Tu ba, ce, ca esti in cabina, gata ai drepturi? Baaaa, tu ai auzit de Ceausescu? B Nu sefu', e din forbal? A Nu ba, a fost sef la romani acu citeva mii de ani, si ala i-a invatzat, le-a facut, si ei ce crezi ca i-au facut ba? zi ba. B L-au promovat. A Esti dacit prost baaa, cum sa-l promoveze daca era sef ca mine, baaa, esti prost, n-ai logica, te dau afara! B Ploua sefu, si n-am umbrela, si decolam. A Nu conteaza, ai costum shpatzial, nu te ploua in el ca e etansh, ba boule, esti incompetent, te dau afara! B Sefu, ma dai dupa ce aterizam. A Bine, te dau afara cind sintem in shpatziu, acuma am nevoie de tine la decolare. B Sefu, da nu ne decoleaza de la centru? A Ba da, da mai tre'sa apasam niste butoane. B Sefu, da de unde stim pe ce butoane sa apasam? A Stim. Adica io stiu ca-s educat ba, tu nu esti educat, nu stii, tre'sa asculti ce-ti zic eu, apesi pe  ce trebe, altfel te dau afara! B Bine sefu' A Ba, esti prost, baaa, ca sa fii educat ca mine tre'sa citesti. Boule! B Ce sa citesti sefu'? A Cartzi. B D'alea porno cu poze? A Alea nu-s cartzi. B Nu? Io dacit d'alea am vazut ieri la librarie. A Ba, la librarie au si sectzie de cartzi ne-porno. B Da? A Boule! B Bine sefu' daca zici tu. A Ai mincat, ai baut, ca sa nu decolam pe stomacu gol. B Ieri sefu, ca au venit la mine acasa, azi numa am baut. A Ba, ai baut inainte sa decolam? B Da sefu, suc. Era dulce, scria ceva pe sticla cu "L-chior", da n-am putut sa citesc tot, ca nu stiu chiar toate literele ca nu-s dashtept ca tine sefu'. A Ba, iar te-ai imbatat. La aterizare te dau in judecata, si-ti iau toti banii!. B Ia-i sefu, ca nu mai am. Doar nevasta-mea sa mai aiba ceva ascuns prin casa. Da nu garantez. A Ba! B Da. A Ba, esti si prost, si incompetent! B Io sefu? A Tu ba, doar nu pilotul automat! B Sefu', na, acuma io ca omu, ca nu poti sa le stii pe toate, ce sefu, tu le stii pe toate? A Da. B Bravo sefu, si ti-au dat si diploma? A Da, mai multe. B De alea cu sclipici pe ele, si cu holograme? A D'alea. B Bravo sefu, si le ai la tine? A Nu. B E misto sa fii competent ca tine sefu, da' le stii pe toate? A Da. B Nu cred sefu. A Stiu ba, da tu nu stii ca esti prost, si nu stii, ca mine, baaa. B Nu stiu sefu, da' nici tu nu le stii pe toate, ce, stii ce am facut io cu nevasta ieri? A Nu stiu, baaa, ca nu-s camera de filmat, da banuiesc. B Ee, na, asa si io banuiesc multe, da' nu le stiu sigur. Macar daca ai sti unde ascunde nevasta-mea banii. A Nu-i ascunde ba, ii bea, si isi cumpara bujutereli. B Zici? Aha, o s-o urmaresc, pun detectivii pe ea. A Pune!. B Pun, da n-am bani sa-i platesc. Sefu' ma imprumuti si pe mine? A Nu ca bei banii. B Io sefu'? Bine, recunosc, beau, da' nu pe totzi. A D'aia esti si sarac, ba, ca bei banii. B Sefu, da ce sa fac cu ei, sa-mi cumpar lucruri? Ca si asa, cica pe lumea ailalta nu luam nimic, asa cica. A Nu luam ba, ca n-avem cum. B Ei sefu' cu o spaga, acolo se mai arenjeaza, stii si matale. A Ba, nu se erenjeaza, ca acolo se respecta legile. Boule! B Bine sefu' daca asa zici. A Lasa clampaneala, ca decolam. B Toti? A Nu, tu ramii cu scaun cu tot pe loc, numa' io decolez. B Hahaha, sefu, esti umoristic. Cum sa decolezi numa' tu, si io sa nu, ce e pe pile ai aicieasha? A Ba, decolam totzi ca de aia sintem in cabina, baa, ca e o cabina care merge cu totu', nu pe bucatzi. B Da sefu' e logic. A Incepe numaratoarea inversa. B Inversa sefu, da ce s-a stricat computeru? A Nu. B Aha, asa o fi technologia asta, nu te joci, are smecherii bagate in ea. A Are. Bai de la ce numar mare au inceput. Pina decolam ne ia somnul. B Buna idee sefu', tragem un somn, ca ieri am baut cam mult. A Si ai baut si azi. B Si azi. Da' miine nu beau. A Nu bei ba, ce sa bei, crezi ca gasim bodega in shpatziu? B Nu sefu, da' am io la mine o shticlutza, pentru orice eventualitate. Adica mai multe shticlutze, uite! A Ba, vezi ca se vad la camera, si ne dau astia afara, boule, vrei sa stam in ploaie pe bordura? B Lasa sefu, ca le-am manevrat pe camere, acuma functioneaza in loop. A Ba, ne dau afara!. B Nu ne dau sefu, ca nu ne vad. Ia mai bine sa cinstim aici-sha masa, am si niste carti de joc, facem un pocherash mic, poate mai fac si eu bani de beutura, ca nevasta-mea mi-i ascunde. A Nu joc jocuri de noroc ba. B Hai sefu ca nu trisez, e pa bune. A Bine, daca trisezi te dau afara! B Da-ma, da' daca cistig cind imi dai banii? Sau ti-i ascunde si tie nevasta? A N-am nevasta. B N-ai? Nasol. Adica e bine, ca nu are cine sa-ti ascunda banii. Ce-ti cumperi cu ei sefu'? A Treaba mea! B Zi sefu', hai ca nu ne aude nimeni. Cumperi gagici d'alea de faci cu ele ce nu face nicio nevasta din lume? Zi! A Nu zic! B Nu zi, na, io nu ta trag da limba. Dacit da curiozitate te intrebam, ca sa stiu si io ce fac gagicile alea, sa am motive s-o injur pa nevasta-mea. Ca n-o bat, ca la noi e cu iubire, sefu', sintem ciuvilizatzi. A Te bat ba, daca ma mai batzi la cap! B Nu sefu, tac, da' ne plictisim pina decolam. Ca se termina si subiectele astea elevate. Zi, facem un pocherash? A Fa-ti singur! B Bine sefu', daca nu vrei, asta e. Ma culc. Trezeste-ma cind decolam. Somn usor.

Schimbari

Am scris inainte de geometria descriptiva (GD) din facultate, si asta nu ca sa ma dau mare, ca stiinta si metoda asta sint chestii ce tin doar de trecut (de cind cu computerele care pot rezolva usor orice 3D). Sint lucruri pe care le inveti ca sa intelegi fenomenul, si cum  se construiesc proiectiile in 3D. Si GD e si un motiv sa iti aduci aminte de cum era pe vremea aia, cum era scoala, profesorii, colegii, materia, relatiile intre oameni, etcetc, multe si marunte care s-au mai decolorat in timp. In GD invatai sa construiesti modelul vazut dintr-un anume punct, plecind de la cele 3 proiectii pe cele 3 plane de baza. Puteai sa faci, de ex intersectii de, sa zicem un cilindru oblic, aiurea in spatziu, cu un con oblic, aiurea in spatziu ca pozitzie, prin puncte, adica faceai si corpul in 3D, dar si intersectzia, care era o curba care unea punctele obtzinute geometric. Dar, asta a fost atunci, pe vremurile alea, cind nu existau programe atit de elaborate, sau computere cu viteza de azi. Iar GD era un obiect de studiu, la care dadeai un examen. Pe linga el aveai multe altele, cite 7 examene mari pe an, astea in sesiuni (parca 7, ca erau 2 in iarna si 5 in vara), plus nu stiu cite colocvii, la materii mai "mici", plus proiecte, ca la inginerie trebuia sa inveti sa proiectezi, adica sa construiesti o instalatie, o nava, etc, plecind de la datele din ipoteza. E o viata de om facultatea asta, treci nu doar prin enorm de multe date, dar si prin emotii de examen, prin relatii cu oamenii. Intri un naiv, si iesi, teoretic, un specialist. Apoi dai nas in nas cu viata, si incepi sa mergi pe multe alte drumuri, invatind continuu. Unii se specializeaza, si inainteaza in cariera facind ceva anume, altii fac altele, unii fac chiar alte facultati. Eu am ramas pe inginerie, si am mers pe masinarii, proiectare. E greu, dar e absolut uimitor, sincer. Pentru ca mintea iti evolueaza pe mai multe directii, si inveti sa abordezi lucruri la care inainte nici tu te gindisesi ca exista. Oricum, cind iti vezi modelul terminat esti in extaz. Chiar daca il mai modifici pe parcursul testelor, masinaria e deja construita, si tu esti regele ei. E o satisfactie care nu se poate pune in cuvinte. Te simti altfel, nu stiu, un om mai special. Mai ales ca desenele technice cu toate detaliile le faci fluierind, pe urma, dupa ce ai rezolvat toate technicalitatzile. Pe mine ma distra cel mai mult cind aratam desenele sefilor, sau maistrilor; ca ieseau unele complicate rau, dar bine facute, cu toate datele in ele. Aveau o privire uimita, se uitau cu atentie, cautau sa intzeleaga, intrebau, iar se uitau, iar intrebau, pina cind intelegeau constructia, si atunci aveau un zimbet pe fatza mare, si deveneau mai veseli, si mai vorbaretzi. Si asa deveneam amici, pentru ca ei stiau ca mai urmeaza sa puna multe alte intrebari, de detaliu, mai tirziu. Asta imi dadea cea mai mare satisfactzie. Sa vad cum omul e interesat, cum discuta, si cum intre noi se leaga punti intre suflete. Bine, pe urma, dupa ce proiectul era facut, reveneam la o raceala profesionala, dar, intre noi erau create aceste mici amintiri. In viata ne-profesionala nu prea am avut asa satisfactii, ca vedeam de multe ori ca intre mine si ceilaltzi erau diferentze de gindire, dar, asta e, asa e viatza. Daaaa. Miine e Craciunul. O sarbatoare religioasa legata de o nastere a unui fiu al unui creator-dominator universal, trimis pe planeta ca sa salveze sufletele oamenilor. O operatziune esuata, pina la urma, dar care a adus oamenilor ideea de revelatzie divina. Asta ca legenda, pentru ca, oamenii au folosit asta in interesul lor, si unii au facut rau, altii bine, dar lumea, in perioada in care a fost dominata de institutia biserica a stagnat. A venit apoi Renasterea, au crescut artele, stiintza, si azi totul e pe baza de cunoastere, si nu de dogme, cum a fost inainte. Traim un timp revolutzionar, in toate domeniile. Toate se schimba foarte repede. Ce a fost ieri o culme, astazi e banal, si miine e deja invechit. Multi nu stiu ce sa creada, si nu inteleg ce li se intimpla. Problema pentru mine nu e ca lucrurile evolueaza foarte repede, ci ca sint foarte multi care cauta sa frineze cit pot, de idiotzi, si ca sa-si pastreze locurile. Am avut tot timpul problema asta. Poate ca ar trebui sa nu imi mai pese, si sa merg cu curaj pe drumul meu. Nu e vina mea ca ei nu pot invatza, si nu se pot adapta.

Geometrie descriptiva

In anul 1, sau 1 si 2 de fac am facut geometrie descriptiva. Nu imi mai aduceam aminte de nimic, in afara ca proful era o vita incaltzata, un cretin arogant, ultra-prost, si care pronuntza apasat si enervant "epuuuurrra", de-mi venea sa-l iau la palme. Tin minte ca era cu desene geometrice in proiectie pe planele de baza, si ca tragea multe linii paralele la tabla (sau arce de cerc ca sa uneasca niste puncte corespondente de pe muchii), si, din intersectia lor iesea un punct care era parca pus pe alt desen, sau ceva, ca, de mult ce-mi placea materia asta am dat-o in ma-sa. Ca sa ma uit, acuma, pe wiki, si, ce sa vezi, geometria descriptiva te ajuta sa desenezi in 3D un obiect ale carei proiectii pe cele 3 plane le ai deja. Ridici in spatiu punctele proiectiilor si obtii obiectul. Acuma am inteles ce n-am inteles atunci, hahaha, deci cu asta se ocupa materia imbecilului. Sau oi fi uitat-o ca a fost sinistra; sau na, ea era ok, dar ala era sinistru; si era si rau la examen, ca era tipicar, si te pica daca greseai nush ce cretineala. Pentru ca desenai la mina, cu instrumentele de scolar, nu aveai altele. Bai ce vremuri imbecile. Nu zic ca nu e bine sa exersezi, ca sa intelegi, materia asta are rolul ei in formarea inginereasca, dar daca e predata de un om normal, si care nu uraste studentzii. Altfel e o porcarie care te scirbeste rapid de geometrii, si constructzii, desi ele, cum am zis, sint interesante. Bun. Asta a fost atunci, prin anii 1986-1987, cred, si nu existau computere personale (in afara de unele jucarii, care semanau cu o tastatura mai mare in care programai in Basic (scriai mici programele, sau bagai programul de pe o caseta audio)). In fac era un calculator mare, dar la care introduceai datele pe cartele perforate, dar nu-l puteam folosi sa deseneze, deci la geometrie descriptiva desenam cu rigla, compasul, si raportorul toate balariile, ca sa obtinem obiectul in 3D, adica o proiectie a lui, pe hirtie. Acum nu stiu daca mai face cineva asa ceva, pentru ca programele 3D iti construiesc direct obiectul proiectat, ca e piesa, ansamblu, structura, masina, avion, orice, si tot programul face pe urma automat proiectiile in desen, automat, cite vrei, si din ce unghiuri vrei, ba le poate si desface, sectiona, etcetc. Deci tot ce am invatat a fost de amorul artei, ca e depasit moral. Azi nu mai proiecteaza nimeni desenind pe hirtie cu tush, ca n-ai nevoie, ca imprimanta tipareste desenul de pe computer. Asa ca docitocul ala poate sa-si manince toate desenele, ca nu-s bune de nimic. Dar, pe vremea aia asa se lucra, si noi trebuia sa invatam dobitoceniile in stilul ala, si trebuia sa dam examene, si sa le trecem, altfel ciuciu diploma de inginer. Bine, si au mai fost materii din care am uitat maxim. Daca m-as uita pe cursuri mi-as mai aminti cite ceva, dar vag. Bai si am trecut prin atitea teorii, atitea cursuri, am invatat aiurea-n tramvai atitea timpenii, care nu stiu daca vreodata ma vor ajuta la ceva. A, ca stiu despre ele, asta da, si, daca e nevoie le pot relua, e una, dar de folosit nu cred. De trecut am trecut prin toate, si mi-am exersat puternic memoria. Si la examene trebuia sa stii exact, nu te trecea nimeni la niciun examen daca nu meritai. Oricum, e bine, ca daca nu invatam nu aveam vreo idee de cita cunoastere exista, si m-as fi crezut vreun dashtept (cum se cred idiotzii contemporani). E bine sa inveti, dar sa inveti ce te ajuta, sa fie eficient, nu sa bagi in tine tone de date care nu-ti vor folosi vreodata. Si zic asta dupa atitia ani. Oricum invatamintul nostru e la mina unor cretini, si n-o sa evolueze vreodata, ca nu vor sa scoata chestiile inutile, ca sa justifice un numar de joburi de profesor. Ce fain ar fi fost sa fi facut cursurile cu tablete, sa fi putut download toate informatiile, si sa ne fi fost explicate nu scriind pe tabla, ci pe un computer, si sa fie proiectat pe ecran. Si proful sa nu fie enervant, clar. Asta daca eram o tara normala, dar la noi nu era posibil. De asta si sintem la coada vacii, in evul mediu, si nu intelegem nimic. In fine. Asta era cu geometria descriptiva, de la care am pornit, si de care m-am cam speriat, desi, na, cu un computer o inveti imediat, ca sa ai idee doar, ca, de fapt, toate astea le rezolva computerul. Acuma stiinta asta era, dar profii erau cauza multor neplaceri, ca erau zbiri, n-aveai voie sa le pui intrebari, ca asta era ca si cum i-ai fi injurat, si te trinteau la examene de nu te vedeai. Carti nu erau, cursurile scrise nici atit, si erau si ale facute sa nu prea le intelegi, ca sa te duci sa asisti la cursul lui, ca si prezentza era obligatorie. Bai, numai peste de astia am dat, anti-orice, si pusi sa-ti faca numai mizerii. Ma mir ca am terminat fac in conditiile astea, dar am facut eforturi mari de vointza  sa ma fac ca nu bag de seama ce era. Ca era dusmanie maxima. Si toti erau pregatiti sa sara pe tine. Cam ca acuma, doar ca in alt stil, si cu alte mijloace.

Simboluri ramase

"E bine. Ieri noapte a fost ger, azi frigalau de-ti cad dintzii, si n-a mers netul citeva ore. Su-ficiente cite sa ma scoata de pe traiectorie, si sa-mi dea niste dureri de stomac, ca la cite o incercare de asta mai rezist, dar cind se cumuleaza e dileala. Acuma e mai bine. E si net, si cica se incalzeste si vremea. Scriu astea ca sa nu uit ce ma darima psihic, si ca sa fie docoment pentru cind o sa fiu celebru, ca sa stie si lumea cum era meteorologia in fix ziua asta, si a de ieri. Meteorologia in sens de starea vremii, nu de stiintza in sine. Am vazut niste videouri pe youtube cu ABBA, Olivia Neston-John, Bee Gees, mai multe din perioada cind imi placeau, mai ales de Agnetha, si Olivia, ca, na, erau cele mai iubibile de pe planeta, iar eu eream mai naiv, si mai fericit. Acuma e invers. Pe ele le-a mai uitat lumea, si io am facut fericirea praf. Adica m-au ajutat altzii, ca io am fost mai mult spectator. O sa trebuiasca sa incep s-o refac, din bucatzi, sau din ce mai gasesc valabil, prin amintiri. Ce femei frumoase ereau, si ce stil aveau, eee, era o lume mai deschisa, si mai sincer-sufletista, nu constrinso-technologizata ca acuma. In fine, modele revin, ca o sa se sature lumea si de prea multe efecte speciale, si show-uri fara substantza, doar cu forma spectaculoasa. Ma uitam si la o emisiune cu Cristina Topescu (fara sonor, ca pe moment n-am, si ma simt ca Beethoven surd, hahaha), si ma gindeam ca ea se incadreaza bine in tipul de frumusetze al actorilor din filmele de atunci. Si are si gesturi mai firesti, tot ca atunci, si e si mai expresiva. Uneori priveste gen punct-ochit-punct-lovit, direct, si asta arata precizie, si head-eye coordination (ca nu e hand-eye, ca numai zona superioara actioneaza, hand mai apare la gesturi, de fapt merge si asa, daca e sa fim rigurosi: head-hands-body-eye). In minte se leaga toate, ca pare ca toate vin din aceeasi lume. O lume pe care s-o ai la indemina pentru cind vine gerul, si cade netul."

Scrie binisor inginerul asta. E pe gustul meu. Si e din perioada aia. Ma face sa simt ca el. Ce pacat ca nu s-au mai facut filme ca atunci. Au fost intre timp niste ultra-super capodopere, cu tot felul de filosofeli, si trairi extreme, mai ales de cind a aparut filmul 3D ca o revelatie, si s-a zis ca arta asta a 7a a renascut. Apoi lumea a mai uitat de filme artistice, de cind au aparut alte productii mai specializate, tot artistice. Au aparut apoi alte mode. Sau or fi tot aceleasi, dar mai elaborate. Tot ce se poate. Ascult If it wasn't for the nights, dupa The king has lost his crown, de ABBA. El spunea ca asta asculta in loop, cind citea Omul invizibil, pe casete, pe care la inceput trebuia sa le deruleze continuu, asta pina s-a enervat si a inregistrat o caseta doar cu melodiile astea doua. Frumos, i se imbinau in cap senzatiile si iesea de un fel de incercare de construire a unui fel de vis-amintire. Doar unul, pentru ca altfel lucra mintea pe atunci, probabil. Acum creierul proceseaza simultan mai multe vise. Traim timpul mult mai dens. Bine, si creierul e schimbat, dupa atita evolutie technologica. In fine. Se apropie Craciunul. O sa fie o nebunie pe toata nava. Ies la plimbare miine sa vad luminile colorate. Sa vad si ce noutati mai aflu. Poate primim vreun mesaj de la celelalte nave, sau poate chiar de pe Terra, desi sintem destul de departe de ei. Sa vedem. Oricum va fi o uriasa sarbatoare, tot cu simbolurile vechi, ca asa am auzit ca erau si inainte.

Quo vadis

Totul e legat de oameni. Si, poate de unele reusite "sociale" sau personale. Pentru ca in amintiri se leaga mai multe; de exemplu ai reusit la un examen greu. Bine, nu ai luat 10 su felicitari, aplauze si o masa gratis, ca nu aveai cum. Luau 10 doar aia tocilari, si care nu aveau nicio absentza, si erau bine vazuti. Asta cu bine-vazutul de prof era un criteriu masiv, care dadea la o parte alte criterii, cum ar fi cele de competentza, talent, capacitate, etc, adica cele care ar fi trebuit sa domine, totusi, macar ca ne erau repetate, ca sa avem in cap ca-competentza e cea mai importanta. Bine, ce insemna competentza era iar o chestie subiectiva, ca tot proful decidea asta. Acuma ca-i placeau lui oamenii muncitori, sirguinciosi e ok, dar asta era o latura a poligonului valoric, pentru ca cei muncitori erau, cum spuneam, cei axati pe memorare-reproducere, si nu aia care chiar intelegeau ce invatau. Pentru ca in inginerie trebuie sa stii sa lucrezi cu datele, nu sa le inveti pe de rost, ca-s multe, si nu ai cum. Bine, niste date le ai ca repere, dar ele te ajuta sa apreciezi, si sa lucrezi cu celelalte, si de asta le inveti, ca nu poti sa spui ca nu inveti nimic, si te bazezi doar pe logica. Lucrurile se imbina, adica stii ceva, dar ai si multa minte libera, ca sa poti cauta, analiza, gindi, construi ce ai de construit. In fine, dar asta le inveti mai tirziu, in focul lucrurilor, pentru ca, in facultate abia incepeai sa inveti inginerie. Cu tocilarii iar nu aveam nimic, ca ei cautau sa fie buni in sistemul ala, si reuseau, deci e meritul lor. Sistemul avea probleme, ca nu era construit pe valori care sa fie respectate, era haotic, si dadea o putere prea mare doar unora. Pe mine in anul 2 primul (ca a mai fost si al doilea, hahaha), proful de mecanica m-a picat ca-l enervasera inainte niste colegi, ca s-au certat cu el, si, na, eu nu eram vreun geniu, asa ca mi-a tras-o. Si, apropo, cel mai greu era sa iei un 5. Era o vorba, pe care am mai spus-o, ca sa iei 10 trebuie sa stii toate subiectele din bilet, dar ca sa iei 5 nu se stie cit trebuie sa stii, ca, daca profului nu-i placea de mecla ta iti punea muuulte intrebari, si-ti arata ca nu stii nimic. Ca nu aveai cum sa stii ce stia el, clar. Dar, plecasem de la amintiri ca sint legate de unele reusite. Poate ca si inceputul de an scolar era o reusita, sa zic asa, ca supravietuiai socului ala de reintilnire cu disciplina, si duritatea, dupa o vacantza in care ai fost complet liber. Era distractiv ca le vedeai fetele obosite, si fara chef ale celorlalti, si simteai ca nici lor nu le place. Si te gindeai ca si ei sint ca tine, si, poate, pe viitor ai sa te poti imprieteni cu unii. Ca nu era asa aveai sa vezi, dar, pe moment lucrurile parea promitzatoare. Pe mine asta m-a contrariat, ca am vazut ca nu am putut sa-mi fac prieteni de drum lung, ci doar de situatie, de context, de anumite experientze. Pentru ca, dupa ce treceau acele intimplari in care eram pe aceleasi baricade ii vedeam ca gindesc destul de diferit de mine, ba chiar aiurea, uneori. Si asta ar fi dus la o ruptura a relatiei, in timp. Am incercat sa comunic cu unii, mai mult decit ar fi trebuit, si, tot asa, pina la urma s-a dat de gard, ca nu aveam cum sa reusesc, ca trebuia ori sa fiu de acord cu timpeniile lui (sau ale ei), sau sa negociem anumite compromisuri, care era ciudat, ca asta insemna sa-ti cam calci in picioare propriile valori. Asta valabil si pentru baieti, si pentru fete. Mai ales cu fetele eram mai neinduplecat, ca ele cautau sa-si foloseasca unele avantaje ale feminitatii, si la mine era mai important un dialog de lucruri importante, si apoi genul masculin sau feminin. Glumesc un pic, ca nu eram dur cu ele, dar nici nu ma lasam dus de nas, asa ca ce a urmat era in acord cu ce gindeam; daca e sa ne intelegem bine, daca nu, iar bine, ca eram pina la urma oameni liberi. Dupa un timp am vazut ca felul in care gindeam putea fi diferit, dar noi am fi putut sa ne intelegem la lucrurile de viata, desi ele sint cam legate, si poti ajunge destul de des la un conflict de idei, si daca omul nu gindeste e toata relatia varza. Si chestia asta repetata de muuulte ori te pune pe ginduri, ca poate tu esti defect, nu ei/ele. Desi dupa analize vezi ca ai dreptate. Iti poti reprosa ca n-ai facut compromisuri, dar iti dai seama ca nu prea aveai cum. Si sistemul asta dictatorial in care am crescut le-a strimbat mintzile multora. Si asta e. Ca gindeau gresit e una, dar ca nu si-au dat seama de asta e cel mai grav, ca si-au conservat timpenia, de parca la ea tineau mai mult ca la orice. Bine, pe urma am vazut ca timpenia e universala, si exista in toate sistemele nu doar in dictaturi, ca asa e omul, e liber sa creada orice, si sa gindeasca cum vrea, atita timp cit nu calca pe libertatile altcuiva. Oricum nu conteaza, trecutul e trecut, nu mai intereseaza pe nimeni. Bun. Vad un film, se cheama Quo Vadis, facut in 1951, dupa o carte de Sienkiewicz, cu perioada lui Nero, din Roma Antica., cind aparea crestinismul. Acuma, ca valori ce aducea el era superior, comparativ cu salbaticia de atunci, dar a fost folosit de unii ca sa aduca in societate Dark Ages, care a durat destul de mult. Apoi, mai tirziu, cind capitalismul parea invechit au aparut, tot asa, sisteme noi, gen national-socialismul (nazismul adica),  sau comunismul, care promiteau mult, si, care, teoretic erau, pina la un punct, progresiste. Ce a urmat, stim. Tot batrinul capitalism a ramas valabil. Poate ca alte sisteme sint mai avansate ca el, dar trebuie sa existe valori, educatie, productie uriasa de bunuri, etc. Iar asta dureaza. Dar filmul e genial, cum discuta despre multe valori, si da de gindit, de asta imi place. Dintre toti care au lucrat la el mai traieste unul singur, care are ceva peste 100 de ani. Sint la jumate, mai am ceva de vazut, ca nu mai stiu cum se termina. Bine, Nero oricum moare, ca era diliu. M-am uitat pe wiki, omul se credea zeu, desi, cu citiva ani inainte fusese si un Caligula, care era mai nebun. Ciudat cum a evoluat societatea, desi e normal, daca te gindesti, ca e formata din oameni, care, multi, au ginduri rele. Oricum ce avem acum e, pe departe, cea mai buna situatie, ca s-au mai redus razboaiele, s-au cam terminat dictaturile, si avem access la o uriasa cunoastere. Quo vadis inseamna unde mergi, din latina.

Cintecele luminilor

Parti din lumi se regasesc in oameni, asa cum si parti din oameni se regasesc in lumi. De fapt, cred ca lumile si oamenii au coexistat dintotdeauna, su crescut impreuna, si s-au stimulat reciproc. Lumile si oamenii. Oamenii ca entitate formata din mai multe entitatzi individuale. Si lumile au imprumutat oamenilor mai multe calitatzi si defecte. Cum e indiferentza. Indiferentza rece, a unor abstractziuni. Careia oamenii ii opun fierbintzeala sufletului cel miscator-ratacitor. De fapt si lumile contin in ele mai multa miscare decit e vizibila, pentru ca e in adincuri ascunsa, undeva. Si e uriasa, cit sa cuprinda cel putin toate miscarile adunate, ale tuturor sufletelor care si-au plimbat trecerile pe planeta. Sint complicate lumile astea, mai complicate decit ne inchipuim. Dar, pentru ca au comunicat tot timpul cu noi, au devenit si ele subiective. Sau poate doar ni se pare asa, pentru ca invidiem ceva pur obiectiv, si vrem ca si lumile sa fie subiective. Macar un pic. In fine, lumile sint undeva, destul de sus,  si noi doar cautam sa le atingem, cu felul nostru de a intzelege. Poate ca, privind spre cer, vedem, printre stele, partzi din lumi, sau, cine stie, poate sint reflexii ale luminilor stelelor pe unele suprafetze ale lumilor. Sau poate, iar, sintem subiectivi, cine stie. Si cerul e complicat. Mai ales ca are in el atitea mistere. Mai multe, si mai mari ca ale tuturor lumilor impreuna, poate. Asta e imposibil de aflat. Pentru noi, cei de acum. Oricum sint multe mistere in noi insine. Ieri, orasul parea ca e intr-o asteptare, a unei ierni nedecise. Sau parca medita, pe marginile unor anotimpuri. Privea cind spre toamna, cind spre iarna, si totul cite putin, ca sa nu fie nimic stabil, ca intr-o miscare universala de balet cosmic, cind fin, si subtil, cind brutal, si ofensiv. Muzica era abia auzita. Poate mai mult simtita. Se distingea prin tot felul de vibratzii. Acum a revenit linistea. Doar felinarele mai sparg mici gauri, prin intuneric. Si lumina pare ca e asteptata. Pina la ziua ramine asa, in cantitati mici, si sferice. Miine va veni cu tot alaiul, sa ne zimbeasca, si sa ne calmeze. Si sa ne arate ca ii meritam prietenia.

Un spatiu dintr-un timp

Inima e sufletul nostru simbolizat, ce simtzim, dupa ce gindurile s-au eliberat de toate posibilele constringeri. E ce am fost, ce sintem, si ce ne va determina sa fim, ca un fel de destin prestabilit care ne conduce pe un drum al devenirii. E substantza eurilor noastre. Noi, asa cum existam. Ieri am fost iar prin locuri. M-am plimbat printre cladiri, si strazi, ca sa-mi amintesc de cum eram, atunci, cind locurile erau conforme. Si am fost eu, cu mine, doar. Pe ceilaltzi i-am lasat ca sa fie parte din peisaj. Stiu, ar fi meritat mai mult, dar asa am vrut, pentru ca eram doar eu intr-o varianta din mine, cea care a fost, atunci, un calator printre repere. Un etern instabil, constient muritor, si ratacitor alaturi de alti ratacitori.Intre timp mi-am mai revenit...

Vietzile vietzii

De cind cu videourile astea cu mincare, am invatat si eu muuuuult mai multe, si am devenit mai constient. Cind eram in Ro maica-mea gatea, si ma cam plictisisem de mincat mincare gatita, am zis ca ma eliberez dupa ce emigrez, si maninc numai fast-food. Evident, o timpenie, ca fast-foodul e o mincare mutanta, pentru mutantzi, nu e ceva care sa bagi in tine, continuu, ca te imbolnavesti bai nene. Ca toate is pe baza de grasimi dubioase, dar bune la gust, asta e tragedia, ca plac, dar, dupa ce le maninci ai un gust de carton-plastic in gura. Tot gatit e mai bun, mai satios, si mai sanatos, clar. Si nu are prea multe calorii, plus ca iti umple stomacul, si te simti suficient de satul cit sa nu mai vrei sa maninci altceva intre mese. Cum se spunea in armata: mincarea la cazan nu ingrasa. Bine, armata cu ce spune nu e credibila, dar asta cu mincarea la cazan e adevarata. Bai, si mincarea asta facuta in oale mari e super-hiper-delicioasa. La mine standardul maxim e mincarea la plimba-tava, acolo e, dupa mine, raiul raiurilor comsetibilelor, clar. Mincam asa cind eram la mare, prin copilarie-adolescentza. Mama ce buna era tot ce era acolo. Stateam la coada in mirosul ala de  ciorbe, fel 2, salate, de crestea foamea in mine exponential, si cind ajungeam in fata vitrinelor, sau cum se chemau, nu stiam ce sa aleg, ca le-as fi luat pe toate. Clar, ciorbele aveau prioritate, pentru ca luam o lingura, si le simteam tot gustul ala, ca plimbam pe la toate papilele, sa imi iau senzatia aia de traire a simturilor. Si acuma tot ciorbele le prefer, ca le pot regla gustul din condimente, si pot balansa zona asta de acru-sarat destul de precis, ca sa fie placuta la, cum ziceam, simtzuri. Ziceam ca imi fac bame cu carne de vita, ca sa vad cum sint, fata de bamele cu carne de pui. Lumea pare ca nu stie ca bamele sint o mica minune, ca, oricum le gatesti ies bune, ca am inteles ca se pot minca si crude, deci na. Si se fierb repede, si nu tre'sa adaugi alte nu stiu cite chestii la ele, au, adica, doar ele, un gust complet. Bine, na, mai pui sare, bulion, ceapa prajita, asa, de completare, si se recomanda si un pic de zahar, si asta e, desi un pic neobismuit pentru filosofia gastronomica carpato-danubiano-pontica, e, sincer, geniala, ca la noi dulcele era la desert doar, ei, uite ca si in mincare e bun. Pe cind eram in generala-liceu, anii 80, se gaseau la noi in comertzul socialist bame in sos de rosii, conservate la borcan, lua taica-meu cu plasele, si maica-mea imi facea automat mincare din ele, ca erau favorite, si ea stia asta. N-am fost un rasfatzat, ca nu aveam cum, dar am avut niste lucruri speciale, sa le zic asa, pentru vremea aia. Una din bucuriile uriase ever, erau Pif-urile, unul pe saptamina, cu zucarie inauntru, in plastic. Sa le rupi acoperamintul ala era o bucurie suprema, ca si miroseau a hirtie tiparita, si a plastic plin de surprize. Si mai miroseau a Frantza, si a lume libera, si a lume a tuturor posibilitatzilor. Pentru ca ce vedeai intr-un Pif iti depasea cu mult imaginatzia. Ce desene, cite viziuni, ce intimplari posibile de viatza erau adunate acolo e greu sa povestesc. Era o alta lume, in imagini, si cuvinte, si totul era, parca, special facut pentru mine, ca sa ma invetze sa vad altfel toate posibilitatzile. Arta e putin spus. Un Pif facea pentru mine cit o vizita la un muzeu celebru. Parca ma imbiia sa incerc sa fiu genial, ca, dupa mine, era un super-indemn la a-mi depasi orice limite, si sa invat sa imi construiesc imaginatzia. De atunci am inceput sa fac grafica, dar eram, stiu, nu asa de bun cum as fi vrut, pentru ca aveam in cap imaginile din Pif, dar nu mergeam dincolo de ele. Nu am avut dotari native pentru ceva anume, la mine toate s-au bazat pe enorm de multe acumulari, si pe enorm de multe frustrari, care sa ma ambitioneze, ca am mers pe foarte multe directii, si nu mi-a placut sa ma specializez pe ceva strict, pentru ca am vrut sa cunosc, la mine asta a fost scopul, cu cit cunosteam mai mult, cu atit mai bine, din toate domeniile. Nu sint renascentist, pentru ca, sa fim seriosi, nu am reusite asa multe, dar sint un cautator, asta da, un mic explorator de orice. Aici am vazut eu ca ma regasesc, in a cerceta. Chiar daca nu-s cercetator in stiintze, sau inginerie; desi asta mi s-ar fi potrivit cel mai mult, eu caut tot timpul ceva, nu stiu exact ce, dar ma straduiesc. Pentru ca asta imi satisface dorintzele mele profunde. Am invatat matematica, fizica, stiintze exacte, pentru a-mi ordona gindirea, dar am mers dincolo de asta. Am cautat, pe urma, imaginatzia din artele vizuale, apoi din literatura. La pictura, si sculptura a fost ok, ca acolo erau exprimate fomre geometrice familiare, dar literatura m-a cam bulversat, ca era parca mult prea subiectiva, si aducatoare de orori ale lumilor de cuvinte, de cosmaruri gen Goya, sa zic asa. Si asta n-o inteleg. De ce nu poti construi lumi pozitive, de ce sa te injosesti in a arata un rau posibil, de ce sa cauti sa domini prin subjugarea unui suflet al unui cititor? E raul asta chiar necesar? Ca vad prin comentarii pe fb niste gretzosenii de ma fac sa-mi dau demisia. Si niste libidinosenii cu aparenta suprafatza pozitiva, ca e sub forma de laude, sau de exprimari ale unui subiectivism propriu, ca-s pompoase, sau aparent timide, te lasa perplex nene. Si nu stii cum sa reactzionezi, ca ele vin pe o directzie aparent prietenoasa. In fine. Eu n-as accepta sa ma laude un nene cu metode sub-culturale, ca m-as injosi nemeritat. Mai bine ma injuri, ca acolo treburile sint clare, si accept provocarea, dar sa o dai in bilci cu jigniri ambalate in ceva eroic, ei, hai, asta chiar e cam departe de stilul in care am putea comunica, noi, cei din specia asta sapiens-sapiens. Hahaha, am plecat de la mincare, am trecut prin Pifuri, si am ajuns la jigniri. Na, mintea deviaza pe tot felul de teme, ca se plictiseste doar intr-o zona. Totul e ca ce scriem sa fie interesant, altfel batem cimpii.

Oameni si vremuri

Trecutul pare o naluca. Un absent la apel. O varianta care s-a intimplat, si, care, nu mai are relevantza. O trecere de demult, care ne-a determinat, si nimic mai mult. Un vis visat cindva, care s-a intimplat sa ne determine. O chestie pe care nu o mai recunoastem, pentru ca noi ne-am modernizat, si sintem doar contemporani cu alti modernizatzi. Si e bine, cumva, ca ne delimitam de ce a fost, ca sa nu ne traga intr-un jos profund, pentru ca, trecutul asta poate sa ne fie si ajutor, dar si blocaj. Mai bine sa luam din trecut ce ne e convenabil, lucruri care sa ne ajute sa devenim. Restul sa-l aruncam la gunoi. Ca mult din trecut e demn de un mare, si urias gunoi. Ca asa s-a intimplat sa fie. Si in trecutul asta putem baga multe intimplari, si multe creaturi. Care mai bune, care mai demne de mila. Bai ce timpenie, sa iti determine viatza niste imbecilo-dezaxatzi, care s-au intimplat sa-ti fie alaturi pe traiectoria timpului. Si, de care, na, nu te-ai putut feri, ca nu aveai cum. Asta a fost. Ghinionul contextului in care ai existat. Ce lume. Ma mai uit acum, la unii, pe fb, asa, de curiozitate, ca sa vad cum au evoluat. Cei din liceu au mers pe drumul lor. Desi erau atiiiit de salbatici si neavenitzi. Au avut tenacitatea, si energia sa-si urmeze niste pasiuni, si unii au reusit, pentru ca erau formati la scoala aia dura, si, care, nu ierta pe nimeni. Unii au facut inginerie, altii medicina, altii probabil s-au dus pe alte domenii. In facultate, la fel. Dupa o inginerie grea, multi au mers inainte, tot cu ingineria, desi nu mai era la mare cautare, ca inainte, unii au facut ceva prin tara, altii pe afara. Altii au urmat o a doua facultate, fetele, in special, pe economic, si au ajuns ceva manageri, sau lucratori in HR, desi, si asta a avut limita ei. Altele au facut altele. Si, asa, fiecare s-a auto-determinat. Simplu, si imediat. Ce ma mira, sincer, e ca niciunul din noi nu a ajuns la un factor comun cu ceilaltzi. Toti am mers pe drumuri paralele, si indiferente. Si asta am facut-o si eu. Nu am fost la nicio intrunire de liceu, sau facultate. Am dat de stire ca fac design mecanic, asta ca sa ma pomeneasca la o adunare a fostilor absolventzi. Dar de facultate, mai nimic, si chiar nu stiu cind s-au inteles sa se adune, ca sa vada care, si ce, pe unde sint. Profii din liceu, si facultate sint cu totul altzii, deci nu ne-am putea astepta la vreo reuniune sufleteasca, sa zic asa, ca toti s-au pensionat. Proful de fizica, din liceu a murit, Amarinei, si era un tip relativ dragutz, si intelegator. Asta comparativ cu proful de mate Ursu, care era un zbir, si un cretin, desi avea capacitati mari, si lucra niste probleme de valoare, asta e incontestabil. La orele lui era o atmosfera de inghetzau toate, si nu puteam nimeni din toti sa fim cit de cit  conform cu ce eram, pentru ca ne blocau toate sinistroseniile alea impuse, ca "metode matematice". Hai sa fim seriosi. Matematica adevarata e una, si e bazata pe o intelegere a fundamentelor, pe care le folosesti ca sa construiesti logic o solutie. Si ce construiesti depinde de propria ta imaginatie, si de capacitatea de a absolutiza anumite elemente care ti se dau in ipoteza, dar e o varianta, si nu e o solutie data pe observatii, asa, ca la un caz derivat. Pe mine asta m-a deturnat, tot timpul, pentru ca nu am putut sa accept o matematica din cazuri complet ne-generalizabile, cazuri de moment, ca nu asta e adevarata matematica, asta e doar una de context, si de moment. Ce solutie e aia bazata pe, ce sa vezi, incredibila chestie ca observam nu stiu ce truc, sau nu stiu ce gaselnitza a unora? Ori mergi pe adevarurir universale, ori iti bagi picioarele in ea de logica, si te limitezi la nu stiu ce detalii. Ca asa era cu matematica mea, din liceul meu, facuta de dilimanul meu de prof. Ca era la liber, pe vremea aia. A, si taica-meu tot prof de mate era. Doar ca nu m-am inteles cu el niciodata, pentru ca avea idei fixe. Nu am facut niciodata ore de meditatie, ca asta ar fi fost o rusine universala, pentru mine. Am invatat singur, tot. Pentru ca nu aveam de ales. Si asta a fost ok. Pentru ca am invatat de atunci sa gindesc cu mintea mea, si sa nu am vreo sperantza in nimeni. Nu e o tragedie, pentru ca lucrurile mi-au dat dreptate, in evolutia lor. Imi pare rau pentru ca ai mei nu au inteles nimic, asta da. Si ca m-au facut sa ma delimitez brutal de tot ce reprezentau ei. Aici nu a fost vreo alta varianta, pentru, ca, la felul cum gindeau, era o singura solutzie. Ma uit ca acum lumea accepta ideea de evolutzie. Pe cind eram eu, cu ai mei, nu exista asa ceva. Pentru ca trebuia sa accept ce mi se impunea. Asa, pur si simplu, brutal, si fara explicatzii. Taica-meu era stalinist, si maica-mea era in bataia vintului, dar era de acord cu stalinismul lui taica-meu, desi mai faceam uneori punte anti-dictatoriat. O intelegere mai exista rar, intre tot felul de experientze, dar nu una care sa fie stabila. Daca nu plecam si acuma eram un fel de sclav al metodelor lor primitive. Asta e, asa au fost vremurile. Dar se putea si ca sa invatam sa fim altfel.  Altfel nu stiu cum, altfel ca oameni normali, care traiesc, si gindesc normal, indiferent de vremuri.