Firi intre sisteme

 Lumea e un amestec de lumi. Care lumi reale, care lumi cu valori absolute. Sintem intre toate, si ne definim prin ce avem valabil, in acord cu ce exista, si cu ce putem sa intzelegem. Sintem plutitori, printre toate. Avem ce avem, dupa cum ce exista ne e apropiat, in vreun fel. Sintem personaje care exista, in propriul fel, in spatziul, si timpul asta. Nu sintem mai mult, sau mai putzin. Avem ce ne defineste, alaturi. Fiintze care se exprima in felul propriu. Eu sint un eu, si tu esti un tu. Putem fi separat, sau putem construi ceva, intre noi. Depinde de noi, de context, de ceilaltzi. Unele conexiuni se intimpla. Sau nu. Desi avem motive ca sa putem incerca sa ne legam fiintzele, si sa mergem inainte, impreuna. Dar asta e foarte timid, si instabil. Mi s-a intimplat, de multe ori, sa incerc o posibila relatzie. Si asta a fost atunci, in acel moment. Fix determinat. Fara a promite. Dar nu a fost sa fie, continuu. Pentru ca variantele noastre de atunci nu fost, cumva, conforme cu vreo posibilitate. Din cauza de mediu, de firi, de prostie. Si de o timiditate infinita. Totul era lasat la o latitudine a unui stil social primitiv. Din, care, nu s-ar fi putut, vreodata, intimpla ceva ce trecea de vreo limita acceptabila, venita de dinafara, sau de dinauntru. Acceptatul era unicul posibil, si posibilul era iluzoriu. Pentru ca venea din altfel de lumi. Intre fiintze era un context, care nu putea fi depasit de vreo alternativa a fiintzei. Era un zid inacceptabil de spus, si real construit de tot ce ne inconjura. Totul era real, pina atingea zidurile. Care ne spunea cind sintem, cind putem fi, si cind ceva din noi depasea variantele admise. Eu puteam privi, puteam gindi, puteam visa, dar nu puteam atinge, in vreun fel. Mi se bloca varianta posibila a ceva ce mi se promitea. Era absurd, tot. Pentru ca venea din acel absurd al posibilitatzilor mintzilor. Eul era garantat, dar conexiunea era depasita de realitatzi. Totul era doar in variante promise, in iluzii aratate, ca sa ramina pure abstractziuni. Cu euri plutind, in feluri proprii. Ca sa poata fi in doar ce sint. Si sa se izoleze in acele proprii feluri de a fi. Si sa devina ce sint in ceva ce le era propiat. Nimic diferit. Totul intr-o realitate recognoscibila. Si posibila a fi aratata, pentru a fi intzeleasa de stiluri, si sisteme, care deja existau. Si care puteau fi, in ele insele, calme in a analiza ceva ce le era exterior.