Nu sint diferit. Asa cum e nimeni. Doar seman cu mine. Sint ce sint, in felul sau, ca sa simta ca traieste, si ca merge inainte. Am ce ai si tu. Semanam prin ce ne deosebeste de lume. Am un loc, fix, din care privesc spre ce are sa-mi arate lumea. Ca si tine. Semanam in ce avem profund in propriile firi. Sintem asa cum sintem, dupa cum putem privi, amindoi, spre lume. Nu avem vreun merit deosebit. Avem propriul fel. Tu ai ceva ce spune lumii ceva. Si eu am un altfel de a fi, care se ascunde, pentru ca stie ca lumii nu i-ar placea ce ii spune. Fiecare e in pozitzia asta. Unii o accepta. Si unii o cauta. Eu ma retrag din tot. Nu ma pot contrazice. Nu pentru ca nu suport alte puncte de vedere. Ci pentru ca vad totul in felul aratat. Si pentru ca lumile noastre sint complet diferite. In feluri complet diferite de a privi tot ce ne e alaturi. Cind ne e.
Spatziile ne separa. Sint atit de diferite. Timpul ne seamana. Dar, fiintzele ne sint diferite. Avem locuri simple, care ne pot fi comune. Si o infinitate, distanta, care ne arata altceva. Nu e o tragedie. E o realitate. Cu euri care sint separate. Pentru ca fiintzele proprii au atitea diferit in ce sint. Sigur, au si multe in comun, dar, care, sint, inca, parca, de ne-acceptat.
No comments:
Post a Comment