Ceva ca si cum

Lumea e ca o cutie cu bomboane. O deschizi sigur pe tine, si cu placerile gusturilor, ca vezi, simti, mirosi, gusti, si ramii uimit, ca uite ce de arome pe care nu le stiam. Na, pai cum altfel? E bine ca sint lucruri bune, si nu cine stie ce chestii dezgustatoare. Asta apare in timp, ca, dupa o bomboana vine si o aiureala de senzatie de gust generata de ce vezi in realitate. Ca asa e viata asta, cind buna, cind absolut mizerabila. Si ce e aiurea e ca ce pastram in memorie e doar partea aia de porcarie, pe care am trecut-o cum am putut, dar care ne ramine ca sa ne bintuie. Si cum naiba sa pasesti ca un invingator, cind mizeria se agatza de tine, si isi cere drepturile. Si asta e la fel cu mizerabilii. Ca revin, si se dau mari, si se vor parte mare din tine. Cum naiba sa-i uitzi, si sa cauti sa mergi inainte? E vreo metoda sa stergi tot trecutul, si sa pastrezi doar ce te face sa poti merge inainte? Ca vreau si eu asa ceva. Sincer, habar n-am. Lumea m-a impregnat cu multe, si eu m-am lasat condus de ea, de parca eram un cretin adus la un show, si caruia i se spunea cind, si cum sa aplaude. Si e asa, ca nu ai cum sa reactionezi, daca totul e construit in stilul ala. Ai optiuni fixe. Ce crezi tu nu conteaza, pentru ca asa a fost tot timpul, nu a contat nimic din ce ar fi putut sa fie altfel. Ceva ca un altceva. Si toate ramin ca sa para ca sint, dupa un trecut ce a fost, fix asa, si ca si cum.