Aici, si acolo

 Lumile au ramas. Le vad ca singure, uneori, pe cer. Transformate. Unele si-au schimbat forma dupa ce au schimbat fluide cu alte lumi. Sint ca oamenii. Seamana cu fiintza biologica. Se nasc, cresc, si uneori mor. Dar ceva ramine din ce au fost. Dupa ce. Poate ca si ele traiesc intr-o jungla proprie. Unde supravietzuieshte cel mai bine adaptat. Sau poate jungla lor are alte reguli. Poate substantza invizibila a legilor care guverneaza e mult mai subtila. Sau poate e totul cit e aparent parte, dintr-o lume cu mult mai mare. Un univers de clustere, de clustere, de clustere. Unde aparentza e construita doar pentru a pacali logicile. E frumos. Sau poate e frumos doar pentru noi, sa ne inchipuim ca e frumos. Stind intr-un spatziu, si un timp, si imaginindu-ne ce e atit de grandios, dincolo.

Sentiment

 Ma schimb cu viteza experientzelor care vin spre mine. Si ele tot vin. Si se amesteca in furtuna vietzii. Si toate curg, cu viteze diferite. Dar sint unele momente, create de unii oameni, care fac sa stea timpul in loc.  Sint magicieni, sau iuzionisti. Sau sint altceva. Unii fac obiecte pictate, altzii obiecte in 3 dimensiuni, iar altzii in cuvinte, sau imagini. Si totul ma face sa ma simt ca depasesc orice, ca ma detasez, ca scap de orice trecut, si ca pot sa zbor in absolut orice directzie. Asta mi se pare cel mai adevarat lucru care a existat vreodata. Sentimentul ca poti sa cauti sa devii ceva ce ti-ai dorit din fiintza ta profunda.

Parte din noi

 Lumile se tranforma continuu. Si ni se transdorma, in minte. Dupa cum putem sa le percepem. Le palpam, cu simtzurile. Dar ele merg pe un drum al lor, propriu. Iar noi le cautam sa le inzelegem. Ca sa ne intzelegem. Si ca sa ne cautam in ele propriile deveniri. Preluam, ca sa ne construim niste sperantze, care sa ne ajute. Avem un spatziu cu anumite dimensiuni. Din care vrem sa evadam, si sa devenim altceva, pentru ca asa ne e fiintza. Vrem sa descoperim, si sa devenim. Vrem sa vedem, sa simtzim ca chiar sintem fiintze care si-au depasit un propriu destin. Un trecut e un trecut. Si lumea e ceva ce ne-a transmis anumite posibilitatzi. Dar totul e ceva ce se transforma. Mastile se schimba. E firesc.

Text

 Nimic nu e usor. Toate se obtzin cautind, si gasind acele cevauri in tine. Te scufunzi prin toate pesterile sufletului, in cautare de comori. Uneori le gasesti, dar, de multe ori nu. Si ramii in acele adincuri cu aceeasi uriasa sperantza. Scrisul e concret. E o asezare a unor ginduri translatate. E un final al explorarilor, unul real. Aratat efectiv. Dar asta e ultima etapa. Pina atunci treci prin multe visuri, si cautari. Totul incepe prin a te elibera de tot, a uita, ca atunci cind dormi, si a lasa imaginatzia sa zboare. Lasi lumile sa-si faca de cap, si sa elibereze cuvintele, care sa inceapa furtuna. Nu stii ce va urma, pentru ca e un haos urias. Un unul al extazului de inceputuri. In care absolut orice e posibil. Si cuvintele se aduna, se lipesc, asa ca substantzele organice care au construit ADN-ul, ca sa apara prima forma de viatza. Si cuvintele, haotice, la inceput, par sa se ordoneze ca dirijate. Fac propozitzii, apoi fraze. Ideile sparg constructziile, la inceput, apoi incep sa le dirijeze. Sentimentele vin si ele, se asociaza cu ideile, si incep sa dirijeze. E o inginerie artistica, pina la urma. Totul se re-aseaza intr-un mod incredibil de complicat, si inexplicabil. Pina cind textul se construieste. Pe masura ce se re-construieste. Ca sa devina suficient de bun cit sa se arate pe sine. Si suficient de bun cit sa ne schimbe fiintza.

Sens

 O silaba se aseaza simplu. O alta ajunge la timp. O ultima intirzie ca sa completeze cuvintul. Asa si momentele se aranjeaza intr-un sir indian, si completeaza o traire. Sau un gind. Ca vagoanele care compun un tren. Sau ca lumile mici care se straduiesc sa construiasca o lume mare. Viatza e o lume de vagoane lumi care merg, uneori, undeva. Sau spre un ceva ce cauta un altceva. Care sa semene cu un sens.

Ca

 Unele vin, altele se duc. Unele vin, ca sa duca. Altele vin ca sa ramina un timp. Traim intre transformari care vin, se duc, si ne transforma. Unele lucruri ramin. Altele lasa in urma doruri. Viatza e limitata, ca un segment pe axa timpului. Care e plin de infinituri mici, dar pe care nu le percepem suficient. Pentru ca nu avem microscoape sufletesti suficient de puternice. Vedem cit putem. Si intzelegem la fel. Ieri eram copii. Azi sintem copii maturi. Nimic nu s-a schimbat, cind toate s-au schimbat. Si toate s-au schimbat cind nimic nu s-a schimbat. E o singuratate care se ascunde bine, undeva. Si care ne priveste si ne fredoneaza tot felul de armonii. Uneori te ascult, si am un deja vu. Care imi repeta, printre cuvinte, ce stiam, dar nu am avut curajul sa-l accept. Vedeam un venind ceva, care plutea, si se reintorcea. Acelasi, ca o materie intunecata care strabate vizibilul si invizibilul. Ca o amintire a altcuiva care a trait demult.

Piese

 Am pus citeva melodii pe fb. N-a fost usor. Sunetele itzi trag fiintza spre ele. E multa emotzie. Te provoaca sa simtzi, sa te lasi condus. Uneori merge, ca atunci cind esti hipnotizat. Alteori te chinui sa ascultzi daca nu esti de acolo. Apoi vine linistea. Si te gindesti la ce ai simtzit. Si daca fatza ta in acea oglinda e reala. Sau e o imagine captata. Ceva din tine regasesti acolo, ca piese adevarate.

Variantele lumii

 Tot ce exista e un dat. Un dat in care si noi sintem un dat. Percepem tot cu propriul eu, si cautam sa inzelegem. Simtzim cumva, cum e lumea. Si simtzim si cum sintem noi. Vedem, gindim, si cautam un ceva anume, care e dincolo. Care e un mister. Care si el e parte dintr-un mister, mai mare. Care, poate si el e parte dintr-unul cu mult mai mare. Care si el cine stie. Intr-un univers de cine stie cite universuri paralele. Sau macar de variante posibile. Intr-o oglinda ma vad simetrizat. In alti oameni ma vad reflectat. Un acelasi eu. Si, poate, asa e si cu lumea. Se reflecta pe ea insashi in ceva. Si ma priveste intr-un fel. Sau intr-un fel reflectat. Cu punctele proprii de vedere asupra mea. E firesc. Pentru ca lumea e pe deasupra. Ea vine din infinit, si se duce in infinit. Pe cind noi avem un timp valabil atit de mic. Si lumea pare ca ne face o favoare, acceptindu-ne. Cumva. Lasindu-ne sa ne dasfashuram pe mica noastra felie. Doare sa constientizam, e adevarat. Dar e frumos ca putem fi.

 Tot ce exista e ca un reper, ca sa ne arate un stil, in ce putem deveni. Habar n-am de ce e posibil. Totul eun potentzial. Un ceva ce ne arata ce ar putea fi. Tu esti, asa ca si cum eu sint. Vad, spun, si arat ceva posibil. Ca si cind  as sti ceva. Ca si cind as avea o viziune asupra a tot ce va, probabil, fi. Sincer sint la fel de naiv ca oricine. Nu stiu nimic din ce e, sau din ce va fi. Sint un mic printre totzi ceilaltzi. Seman cu tine. Sint un cineva care spune ceva. Si ce ma distreaza cel mai mult e ca, uite, eu spun, tu spui, si lumea se uita la noi. Ca si cind le-am putea defini lumea lor. asa, ca si cind noi am sti ce au ei pe suflet. Ca si cind am sti toate, de dincolo. Fara sa le stim. E comic. Su spun, tu spui, el spune, si ne uitam la ce ne vine spe noi, ca si cind am pretinde ca chiar credem ce ni se arata. Stii, tu te uiti in anumite oglinzi, ca e a ochilor mei, sau a altora, si crezi ca, uite, ai descifrat toate secretele. Si asta fara sa stii ce e dincolo de oglinda aia.

Etc

 Poti sa te modifici. Sub un imperiu de factori. Sau poti sa ramii la fel. Sau poti sa apari la fel, neschimbat. Unii te vad intr-un fel, altii in altul. Asa cum vad si realitatea. Subiectiv, si emotiv. Semanam toti cu toti. Oricum ne schimbam continuu, asta e sigur. Ne trecem, ne micsoram, ne marim, devenim tot timpul un altcineva. Devenim. Sintem intre lumi in miscare si transformare, si ne adaptam. Pastram ceva, uitam ceva, invatzam ceva continuu. Ce e sinistru, si schimbat masiv la trecerea asta e ca imprejur a crescut haosul. Inainte era o ordine. Nu-s nostalgic, cit sint un trecator care observa. Daca ne-am fi nascut mai tirziu poate ne-am fi obisnuit cu haosul asta, si ni s-ar fi parut normal. Dar asa cum e, e greu de dus pentru ca a crescut masiv si agresivitatea si impulsivitatea, si lipsa de substantza. Formele s-au diversificat, au devenit mai complexe, si tind sa inlocuiasca fondurile. Contzinutul a devenit desuet. Forma e mai atractiva, si mai tentanta. Mai ales ca e mai accesibila. Chiar foarte. Si te ia pe sus fara sa-tzi dai seama. De asta trebuie atentzie la ne-atentzie. Si mai trebuie si reactzie, dar una bine gindita. In sensul ca e bine sa verificam scenariile, si consecintzele. Si etc.

 Lumile sint. Si continua sa fie. Au in ele o energie universala. Care le vine de nicaieri, si se poate duce oriunde. Sau poate ramine, un timp, in anumite spatzii. E un joc al variantelor in tot. Ce traim e una dintre ele. Care putea sa fie alta. Dar e cum e, pentru ca asa s-au indeplinit conditziile, ca sa fie. Si noi traim in aceste variante. Sintem si noi variante ale unei fiintze posibile.

 Timpul curge, asa ca fluviul. E fluid, si ne duce cu el, si el ramine la fel, in timp ce noi ne transformam. Imbatrinim ireversibil. Am avut, avem, si vom avea niste lumi in noi, care si ele se vor transforma. Mergem, cit traim, pe tot felul de drumuri. Invatzam, uitam, apoi iar invatzam. Ne miscam in cerc. Sau in spirale. Decolam, si aterizam de atitea ori cite experminetam ceva. Ne cautam pe noi. E firesc. Uneori reusim sa ne gasim. Sau sa ne regasim. Alteori esuam. Dar ne intoarcem. Cu anumite dureri in spate. Cu tristezi. Dar ne intoarcem. Si stam sa ne revenim. Ca sa putem pleca in alte locuri.

 Nu am mai scris demult. Sint intimidat. De tot ce s-a schimbat intre timp. Si eu m-am schimbat. Am devenit, continuu, altul. ca oricine. Sint dupa atitea experientze. S-au intimplat multe. Sint lumi prin care am trecut, si, care par sa vrea sa ma acapareze. Ramin pe baricade. Identic cu cel de dinainte. Fraternizez cu tot ce am fost.

Zile de septembrie

Prostia ma oboseste. Asta e deja cind e prea multa, si prea peste tot. Citesti pe facebook tot felul de pareri, "analize", sau "creatii". Toate absolut goale de contzinut, dar cu cuvinte care mai de care mai sa te atinga la stomac. Ai de ales intre injuraturi, blesteme, mizerii de tot felul care mai libidinoase, care mai vomitive, speciale  ca sa socheze si ca sa aiba efect. Greu de acceptat pentru o minte normala, de om obisnuit. Dar asta e starea, probabil, asa se poate realiza ceva. Le uiti pe toate, ca nu iti incarci memoria cu prostii, dar iti ramine o senzatie de "asa nu" orice ar fi. Apoi afli de fraude electorale. Intimplate intr-o tara UE si NATO, in sec XXI. IAr cauti sa uiti. Iti impui sa te gindesti la ceva frumos, ceva ce vine din amintirile care te leaga de locuri din tara aceea de la margine de civilizatie. Si te intorci pe acelasi culoar al vietii profunde, pe care calatoresti cel mai mult, inainte, sau dupa ce treci printr-o experientza, mai mult sau mai putin fericita. Si iti revii la tine, la realitatea ta din realitatea a ce exista. O revenire, ca o revenire, care e grea tot timpul. Pentru ca diavolul cel zimbitor te imbie la prea multe. Si e expert in a te conduce pe drumurile lui, si a-ti fi ghid placut si ademenitor. Te pacaleste usor, folosindu-si metodele mult experimentate pe altzii, si, pe masura ce iti cistiga increderea incearca sa te hipnotizeze chiar. Si reuseste. Asta pina cind elementele realitatzii din mintea ta incep sa analizeze cu mijloacele invatzate mai demult ce ti se propune ca o alta realitate. Vezi discordantzele, si incepi sa le scoti din ce acceptasesi. Apoi te distantzezi, si te rupi de toate. Adevarul iti revine in minte, si te reintorci la tot. Pe aceleasi culoare. Ale realitatzilor care ti-au fost indepartate temporar. E o trezire ca dupa o betzie. Te doare capul, dintzii, oasele, stomacul, un timp. Apoi toate dispar, si ramii intreg si singur, iar, sa infruntzi lumea. Intreg, si fericit, si multumit ca nu ai luat-o razna, dupa ce toate prin care ai trecut. Asa e viata. Plina de promisiuni, si iluzii. Si de lectzii de care sa-ti amintesti data viitoare, cind toate se vor intimpla la fel. Si toate astea din cauza oamenilor. A celor pe care ii vezi ca potentiali prieteni. Si care sint, de fapt dusmani rapace, si cautatori sa te foloseasca. Oameni de care e plina lumea. Vezi, cind iti cauti prieteni devii vulnerabil. Sau poate ca esti deja vulnerabil de cind te-ai nascut. PEntru ca de atunci iti cauti prieteni. Doar ca nu-i poti gasi asa usor printre tot felul de indivizi inselatori, care mai de care mai adaptatzi la o lume inselatoare. O lume in care te revezi tot timpul singur. PEntru ca asa e dat sa fie. Si te gindesti, daca si ei, ceilaltzi sint tot atit de singuri. Si poate si ei cauta prieteni, asa ca tine. Doar ca de teapa lor. E posibil. Toti cauta ceva, si toti vor ceva sa reuseasca. Doar ca scopul lor e de multe ori destul de josnic, si imediat. Atit pot, atit ii duce mintea. Si tu, daca intri in jocul lor esti cam victima a propriei prostii. Se mai intimpla. Nimeni nu a mers pe un drum drept, asfaltat, si sigur, prin viatza. Toti am facut nenumarate ocolisuri pina a reusi ceva propus demult. Asa a fost sa fie. Si asta e prin ce au trecut cam toti, cu mici exceptii. ORicum, toate au trecut. Acum e liniste. A plouat calm. Lumea s-a mai curatzat de praf. Sintem intr-o trecere spre altceva. Asa cum am fost tot timpul.O trecere relativa, a unor relativi ca noi. E inca septembrie. Peste putin timp va fi octombrie. Apoi noiembrie, decembrie. Anotimpurile se vor schimba intre ele. Si noi ne vom gindi tot timpul la ce a fost bine, sau nu in felia asta de viatza. Cit vom putea sa o facem.

Dumnezeu ca raspuns

Totul e simplu. Asta cind nu e complicat. Dar, orice complicat poate fi redus la simplu. Asta cind e posibil. Pentru ca, depinde de context, de situatie, de personaje. Sa luam exemple. Fericirea, e o stare, la care se poate ajunge simplu, si imediat. Teoretic, evident. Pentru ca, practic, ca sa fii fericit trebuie ca sa functioneze oarecare parametri. Adica totul sa fie pus la punct, pregatit, arEnjat, organizat, controlat STAS, si aprobat. Teoretic. Adica sa le ai pe toate rezolvate. Ca daca mai ai unele nefericiri, depresii, probleme care persista, ei bine, ele trebuie fie puse in ecuatzie, fie uitate. Ca risti sa te traga inapoi. Si totul depinde exclusiv de tine, de cum faci ca sa fie fericirea, sau fericirile posibile. Pentru ca am mers pe felul in care functzionam. Teoretic, evident, ca practic mai sint abateri destul de multe de la teorie. De simplu, e, aparent, cum spuneam simplu. Ca, uneori facem o chestie mica, gen mincam ceva bun, bem ceva bun, fumam cind vrem, etc, si asta aproape ca ne duce in extaz. Asa, pur si simplu. Pentru ca, in spate, toate sint ok, ca-s rezolvate, sau uitate. Ca na, mintea noastra cea perversa uneori ne da posibilitatea asta. Unii vad ca incearca metode aiuristice, gen ezoterisme de tot felul. Poate pentru unii functzioneaza. Sau unii folosesc credintza, fac ritualuri, sau rugaciuni, sau nu mai stiu ce. Si asta functioneaza, pentru ca implica o determinare profunda, o implicare, si o cedare a eului in fatza unei puteri acoperitoare numita Dumnezeu. Care Dumnezeu e cel al nostru, si care e diferit de cel al altor religii. Desi, poate, mai bine am face din noi, din natura, din altceva, nu stiu, un Dumnezeu, pentru ca asta ar fi legat mai mult de fiintza proprie. Aici e dorintza de a avea un protector, si o conshtiintza care intzelege mai bine ca oricine fiintza noastra. Cineva care e sus, si care e singurul apropiat din toti ceilaltzi care ne inconjoara. Pentru ca lumea in care traim e atit de dura si rece, si indiferenta, si ostila. Daca lumea noastraa ar fi mai buna, si Dumnezeul de acolo ar fi altfel. Dar, pentru moment, el e un singur prieten posibil. Nu e gresit sa credem, evident, pentru ca o facem pentru noi. Totul e sa nu dam unui posibil prieten puteri prea mari, pentru ca atunci nu ne-am mai agita suficient pentru schimbarea destinului nostru. Pina la urma societatea, mediul in care traim ne determina, si nu o fiintza exterioare cu niste extra-puteri. Oamenii cu care interactionam pot fi cei care ne ajuta, sau nu la construirea propriului drum. In orice facem trebuie sa fim realisti si circumspectzi, si sa ne bazam pe propriile puteri, pentru ca ele sint cele care decid; ele impreuna cu cit sintem de determinatzi sa reusim in ce ne propunem. Astazi exista multe alternative la credintza, gen multe videouri motivatzionale, in care cineva incearca sa ne faca sa ne simtzim bine in pielea noastra, si sa actzionam. Sint bune si motivatzionalele, dar nu au capacitatea si puterea data de credintza intr-un Dumnezeu. Sint, cumva, pentru un moment anume, nu pentru un drum lung cit o viatza. Unii cred intr-o iubire suprema, altii cred in bani, altii in altceva, si pentru ei Dumnezeu e iubire, sau bani, sau altceva. In ortodoxie Dumnezeu e o suma a tuturor valorilor acumulate. E bine sa credem intr-o suma de valori care sa ne protejeze. Doar ca, din ce vedem, asta nu e realist, pentru ca multe rele inca se intimpla. Exista legi care guverneaza universul, legi pe care le-am determinat stiintzific, dar ele ramin ca un set, si nu provenind dintr-o conshtiintza anume. Exista multe valori morale, la fel ca un set, si, care sint ca un fel de sistem asociat unor lumi inalte, divine chiar, dar, care, iar, nu apartzin unei conshtiintze. Valoarea de conshtiintza am creat-o noi, pentru noi, si ca sa ne fie mai simplu asa, de folosit. Multi il cauta pe Dumnezeu prin teorii, sau metode. Unii il gasesc, altii nu. Depinde de noi, pina la urma, de ce alegem sa credem ca ar putea fi un sistem de valori care sa ne raspunda la toate cautarile. Un sistem stabil, pe cae il dorim asa de mult a fi o conshtiintza superioara, si care sa ne ajute. Doar ca asta se intimpla doar atunci cind avem suficienta determinare data de asa ceva ca sa actionam cu inima deschisa. Dumnezeu nu e un mister mai mult decit capacitatile noastre pot fi un mister, pentru ca asta nu e o intrebare cu raspuns sigur. El e ce ne trebuie, ca sa reusim, si ca sa nu ne insinguram prea mult.Altfel Dumnezeu ar putea fi exact un simplu om, ca noi toti, care traieste fix aceeasi viatza pe care o traim. Un prieten, care ae o experientza infinita, si care poate sa ne ajute cind ne e atit de greu.

Intuitiv

Viata poate fi vazuta in miliarde de feluri, pentru ca e complicata. E un caz particular din filosofia :orice poate fi orice. Unde prima variabila orice poate fi inlocuita cu viata. Ca intr-o formula matematica. Al doilea orice poate lua multe valori. Poate fi o drama. Sau o comedie. Sau un teatru. Sau un thriller. Un Forerest Gump spunea ca viata e ca o cutie cu bomboane, ca nu stii ce gasesti inauntru. Ar fi dragut asa, pentru ca, oricum, o bomboana e dulce si iti face placere. Bun, nu toate bomboanele din lume sint asa, dar cele mai multe cam da. Cele ambalate intr-o cutie sint destul de bune. De restul nu stiu. Oricum, asta cu bomboanele e un caz cu totul particular, si cu happy-ending. Iar viata are muuulte suisuri si coborisuri. Din care uneori mai invatam cite ceva. Unele invataturi sint bune. Altele merg uitate, ca nu ajuta. Pe total, cred ca, acum, viata are un posibil inteles. Pentru ca sintem relativ norocosi ca nu am prins anii razboaielor de tot felul. A fost liniste relativa. Plina cu crize economice, e adevarat. Poate ce traim acum e un inceput de o lume noua, si cu totul altfel de ce a existat. Poate. Timpul ne va da unele raspunsuri. Acum parca asteptam ceva ce nu stim inca. Un nou inceput. Ieri am fost intr-o plimbare pe nava mea cea unica. Am urcat in turnul cel mai inalt, si m-am uitat la oras cum isi schimba culorile la lumini. Pe urma m-am intors in cabina mea. Am stat pe intuneric un timp, in liniste. Apoi am plecat spre locul unicelor mele experientze de vis programat. Si m-am lasat pe mina inginerilor. Nu am stiut ce vis sa cumpar, asa ca mi-au dat ei unul. Eram iar in busul de noapte, la geam, cu o calatoare in stinga mea. Am crezut ca e o continuare la ce a fost inainte, cu un sir de intrebari, care sa ma puna pe ginduri. Intr-un fel asa a fost. Pentru ca doamna si-a scos ecranul computerului, si a inceput sa noteze. Dupa un timp m-a privit fix, cit sa ma faca sa o privesc si eu. Stiam ca va urma un dialog. Era inevitabil. Si era bun, ca asa ma simteam mai conectat cu lumea asta artificiala. Aveti 1.81m inaltime? m-a intrebat. Am facut o figura uimita. Da, am spus, de ce? Pentru ca facem o statistica, si vrem niste confirmari. A, bun, dar eu nu sint curios sa astept intrebari, si urasc sa dau raspunsuri personale. Va vor ajuta si pe dumneavoastra aceste intrebari. Da? In ce fel? Sinteti psiholog? Nu, mi-a raspuns, sint doar statistician. Ce culoare preferatzi? Nu stiu, prefer orice culoare, functzie de stare. Dar nu prefer o culoare, cit un amestec de culori, ca intr-un tablou. Da, dar si tablourile au culori dominante, mi-a spus. Credeti? Ce culoare dominata are Van Gogh? Sau Klimt? Nu stiu, mi-a raspuns, depinde de subtilitatea privitorului. Unii aleg culoarea din intreg si continua sa exploreze tabloul din unele puncte cheie. Bun, am raspuns, si ce relevantza are asta? Nu va pot raspunde, asa e facut chestionarul. Ma testatzi? am intrebat. Da si nu. Cum stati cu matematica? Bine, am zis, ca orice inginer. Nu m-am specializat in vreo ramura matematica, deocamdata folosesc tot ce am invatat. Mi-a aratat niste imagini. Ce vedeti aici? m-a intrebat iar. E un test Rorschach? E mult mai mult, dar spuneti-mi doar un raspuns. Nu stiu, ce as putea sa vad? Pot vedea absolut orice, lucruri diferite, functie de starea pe care o am. E ca la culori, nu? Uite aici e o fatza de om care zimbeste, aici un inceput de cladire, aici un peisaj, aici un interior. Ce fel de interior? Unul care seamana cu cabina mea. Sau cu locul unde am avut o conversatie cu o roboata, mai demult, in peisajul acela complet albastru, cel putin cel pe care-l vedeam la fereastra din coltz. Era peisajul, sau geamul albastru? Nu mai stiu, era totul parca indus in mintea mea, pentru ca nu cred ca ce puteam vedea putea fi albastru. Va place albastrul? Hm? Nu stiu, de ce as putea prefera doar o culoare? V-am zis eu caut o lume a culorilor, nu doar o dominantza. Bine, multumesc, am terminat chestionarul. A fost prea simplu, credeti ca aveti toate datele? Da, pentru ca v-am studiat toti parametrii. Bine, si asta intra intr-o baza de date? Da, una care sa ne arate cit de repede putem gasi o planeta similara cu Terra, sau una terraformabila. Da? Sinteti sigura? Da. Nu va pot explica in ce fel functioneaza dar am totul compact, pentru ca avem formule complicate de evaluare, si determinare. Am intrat adinc in cunoasterea dumneavoastra de fapt, si am vazut acolo tot ce ne trebuie. Va multumim pentru cooperare. Cu placere, dar nu m-ati intebat nimic teoretic, nu mi-ati cerut nimic din toate rezultatele mele stiintifice. Stiu, asa pare. Vom vedea cum va fi dupa ce evaluam si pe alti lucratori. Cautam sa stabilim un nivel al intuitziilor, ca raspunsuri posibile. Pentru ca acolo cautam raspunsuri la ce ne intereseaza. Am ramas masca. Era o experientza unica. Una care sa-mi vada raspunsurile posibile. Pe care sa le cumuleze cu altele, si sa gaseasca unele solutzii la ce cautam de atit de mult timp.

Relatzii potentziale

E un timp, clar e un timp, ca el e dominator. E timpul unui spatziu. El e absolut. Desi, parca, de cind cu relativitatea asta nu mai e la fel, ca intr-o nava relativista timpul e mai lent. Taiesti mai mult prin timpul celorlaltzi. Asta daca nu-ti afecteaza sanatatea, sau ceva, ca cine stie ce efecte poate avea sa calatoresti cu viteze apropiate de viteza luminii. Bun , asta e o modificare, cumva, a unor forme de timp, ca timpul nu-l modifici, doar te deplasezi prin el mai altfel. Bun, hai sa admitem ca nu e absolut, e si el relativ. Atunci ce ar putea fi absolut, spatiul? Adica putem sa zicem ca, de fapt, nu e timpul unui spatziu cit, e spatziul unui timp? Dar spatziul se modifica in timp, deci, oho, e cu atit de mult mai putzin absolut ca timpul. E o fractziune infima din posibilul absolut al timpului. E un supus, si el, ca si noi, ca noi sintem mai lipitzi de spatziu, decit de timp. Si, in plus, sintem plini de defecte ne-rezolvabile. Decit partzial. Teoretic. Dar iar am deviat. Am vrut sa vorbesc despre altceva, cu totul altceva, o tema indubitabil si irevocabil si iremediabil mai fierbinte. De un catralion de ori. Tema relatziilor. Ca ea ne afecteaza cit de profund posibil. Ca sintem dacit oameni, si dacit avem legaturi si dacit asta ne face instabili. Pentru ca dacit asta e ce e probabil, si posibil, si e mare si tare si e absolutizabil/a. Ca e din noi, si noi gindim si simtzim, si tot timpul avem legaturi strinse. Cu tema, si cu ceilaltzi. Ca, uite, eu sint hetero, si caut partener de suflet. Ca oricine altcineva, deci, aici nimic special. si sa zic, bai, bun, caut. Ce caut? Mi-am facut temele? Adica am o lista cu ce vreau, si cu ce nu vreau? PAi cam am, ca asa s-a intimplat, si am fost constient ca asta m-ar ajuta, ca macar sa stiu ce, si cum vreau. A, bun, ca lista asta e prea mare, e un adevar, adica ca io cer cam multe, si asta e adevarat, si ca, bai, uite, in viatza tre'sa fii apt sa negociezi, deca vrei sa obtzii ceva. adica, lasi de la tine. Ca si partenera lasa de la ea, ca asa e drumul spre success, lasi, pina gasesti, ca nu e nimic ca in filme, e doar ca in ce traiesti, ca in realitatea asta care are si ea, ce are. Bun, si s-ar mai putea pune problema, ca, na, tu ceri ceva, da' ce dai la schimb? Chestii reale, adica, nu imaginate. Bun, asta inainte sa incepi. Apoi dai drumul la realitatea cautarilor. Vezi pe cineva. Te atrage cu chestiile ei. E draguta, placuta, simpatica, spirituala (pe moment), volubila, chiar efervescenta, adica ce chiar iti place felul ei de a fi. Si intri intr-o incercare de comunicare. Spui tu, spune ea, iar spui tu, iar spune, ea, si incepi sa-ti construiesti in minte o imagine. Apoi stai sa te gindesti. Ca tu esti tu, si ea e ea. Independentzi amindoi. Cum e sa stai la o conversatie? Cum e la doua, sau la mai multe? Cum e sa stai impreuna un weekend? Cum e sa stai impreuna o luna, o saptamina, un an? E ceva ce functioneaza? Sau are potential sa functioneze? Ca, pina la urma, timpul trait impreuna e ala care e fundamental. Si aici se verifica o relatie reala. Cum e sa traiesti cu omul ala. Cite accepti, si cite nu, de la el? Iti plac calitatile, dar poti accepta defectele? Ca si tu le ai pe ale tale. Si ea e la fel de intrebatoare, relativ la tine. Si toate se combina. Daca e vointza si dorintza e posibil, cred. Dar asta cu conditzia sa ai valori fundamentale si aspiratzii findamentale comune, sa te simti bine impreuna, si chiar sa iti doresti sa fii impreuna. Cu tot ce rezulta din asta. E o combinatzie de chin/satisfactzie intr-o ecuatzie complicata care se rescrie continuu. Ca apar si conflicte, nu doar placeri. Si pe mine partea asta cu conflicte ma scoate din pantofi. Ca nu le vreau. De-loc. Mai bine le evit, le las sa se duca, si reiau de unde ramasesem, la dialogul in forma continuata. Sint constient ca sint si pareri diferite, dar astea pot fi minore, si date naibii la o parte. Asta daca avem impreuna de construit un proiect atit de grandios pe cit e relatzia asta. Ca atunci e ma-xim de frumos. Travaliul impreuna formeaza cel mai eficient, si face relatia mai stabila, ca te raportezi la ceva exterior viguros, si de viitor. Ca asa se face, ceva cu potential urias. Altfel ramii sa baltesti idiotic pina dai divortz. Si asta e ultra-cretin. Decit asa ceva mai bine singur. In fine, e la latitudinea ta. Oricum mergi pe variantele care merita. Daca apar, si au potential de a evolua esti un maaaaare norocos.

Rezultatele intentziilor

Citeste orice. Lasa-te patruns de ideile, de visurile, si imaginatzia altora cu un suflet cald ca al tau. Asa scrie pe un panou publicitar. Nu stiu la ce face reclama. Probabil la cartzi. Desi azi nu stiu daca mai exista, in era asta a videourilor 3D, care iti dau absolut tot ce ti-ai putea imagina. Altii iti dau, si tu doar iei, fara sa faci cea mai mica analiza-sinteza. Iei si presupui ca iti va face bine, ca doar e public, e aprobat de cineva superior. E posibil orice. Azi limitele s-au dizolvat. Totul e intrepatruns si transformat in module din ce in ce mai mici. Micronice. Azi e schimbat tot. Si ieri a fost la fel. Ne schimbam iar, si iar. Ca si cum ne-am fi speriat de noi, fugim, apoi ne e frica singuri, si ne intoarcem. Tot noi, la noi. Nu citi, nimic, spune alt panou. Ne lasa absurdurile celorlaltzi sa te determine. Ei nu au dreptul asta, decit daca vrei doar tu ca ei sa-l aiba. Ciudat, contrazice ce spunea celalalt panou. O fi tot reclama? O fi de la aceeasi companie care sa incite la ceva? Ca apr ca nu vor sa vinda, doar sa dea drumul la niste ginduri in niste capete vorbitoare. Sau asa pare. Ciudata lumea asta. Are multe rele si multe bune amestecate, de nu iti mai dai seama ce e, de fapt. Nu e buna de la un capat la altul, cum ar trebui. Ca fiinta noastra profunda e pe iubire si lucruri bune, nu? Teoretic. Ca vine pe urma diavolul cel sharmant si ne baga in cap lucruri rele. Si noi le luam de bune, si uite cum ne facem rai. Sau cum ne ajuta sa ne facem din buni, rai. Teoretic. Ca devenim rai daca sintem idioti, si nu facem diferentza. Mda. Teoria e una, iar practica e alta. Practica  darima tot, ca un tanc in actziune. Si noi sintem soldati mici intr-un razboi prea mare. Sintem jucarii pentru altii. Tot ce se poate. Sintem si jucarii, ca asa e lumea in care traim, ne cere sa jucam diferite roluri. Pe care le putem absolutiza. Si sa spunem ca, de cind ne nastem sintem manipulati eficient de altii. Sau le putem relativiza. Si sa spunem ca altii incearca sa ne manipuleze, dar noi sintem verzi, tari, avem suficienta vointza si capacitatzi uluitoare, si ne construim singuri destinul. Si tot ce facem e uluitor de bun, pentru ca sintem niste super-personaje intr-o carte care inca se scrie. Ar putea fi si asta o teorie. Teoretic. Apoi iar vine practica si darima castelul de cartzi. Si iar ne punem mintea la incercare si construim alte teorii, din resturile adunate de pe cimpul de batalie. Refacem totul, altfel, si iesim iar sa dovedim asta. Mergem apasat, si hotarit. Stam un timp, apoi ne asezam pe o banca. Asteptam un bus. Ne-am intors la cotidian. E viata reala de dinainte. Daca vine busul e clar ca sint iar intr-un vis programat. Sau? Nu mai conteaza. Ma urc in busul asta care tocmai a oprit in statie. MA asez la geam. Iar e noapte, si iar nu ploua. E absurd sa nu ploua, e ca si cum timpul ar merge inapoi. Desi n-ar fi rau, doar ca nu e posibil. Cum sa nu ploua, ce, am deviat de la destin chiar asa de mult? Ciudat, daca ar fi adevarat. De ce ma mai mir, totusi. Pe scaunul din stinga se aseaza o tinara. Ma intreaba daca fumez. Evident ca fumez, ce intebare e asta? Imi spune ca face niste statistici. Pentru un institut care prezice viitorul. Si ca, daca eu fumez conteaza. Bine, fumez, dar nu mult. Bine, dar fumezi, mi-a replicat. E o atitudine fumatul. O faci ca sa influentezi ceva, mi-a spus. Da? Nu m-am gindit. Credeam ca o fac pentru relaxarea unor tensiuni, si sa-mi eliberez unele ginduri. Asta e o mica parte, mi-a zis. Pentru ca are influentza sociala. Da? Oare? Si ce as vrea sa cistig cu asta, daca as vrea? E complicat, mi-a raspuns. Si nu pot sa spun mai multe, inainte sa incepem analiza datelor. Deci eu fac ceva, si asta e deja o chestie sociala. Bine, asa orice as face e social. Ca traiesc in social. Si cind maninc as deveni un obiect de studiu? Posibil, mi-a raspuns, dar asta intra la alta categorie. Dar poti influenta daca maninci in public. Eu? Serios? Pai lumea e indiferenta la actiunile ne-importante, de ce m-ar studia pe mine ce si cum maninc, ei nu au o viata personala, sau lucruri mai importante de facut? Ba da, au, mi-a raspuns, dar actiunea ta ar putea fi o atitudine ambigua pe moment, dar cu consecintze in viitor. Ca fluturele care prin bataia din arripi declanseaza n timp, si spatiu, un uragan. Serios? Si de ce doar atitudinea mea, si nu si a altcuiva? Sint eu asa de important? Nu esti, mi-a raspuns, social vorbind. Dar poti fi. Asta doar viitorul decide. Hm. Ce lume. E multa subtilitate in interconectarea asta. Nu ma gindisem. Sper ca influentzele mele sa fie benefice. Daca exista. Altfel mi-ar parea rau sa stiu ca am avut nush ce rezultat nepotrivit prin nush ce parte a lumii. Ca io-s bine intentzionat. Cred.

Schimbari rapide

Am vrut sa scriu un post pe facebook, dar m-am gindit ca e prea important ca sa il uit acolo, si e un lucru de gindit bine, si de luat atitudine, desi e foarte greu. Ma uitam pe un video pe youtube cu niste pompieri din Australia ca s-a repliat foarte repede cind a venit focul spre ei. Si comentariul era ca pompierii actioneaza repede la schimbari rapide. Si ma gindeam ca, de fapt, tot ce se intimpla acum e intr-o incredibil de rapida schimbare. Totul e intr-o viteza uriasa. Ce era inainte de 89, si ce e acum la doar 30 de ani distantza. La scara istoriei 30 de ani sint foarte putin. Pentru noi sint enormi, pentru ca am sarit de la ceva la cu totul altceva. PRoblema cea mai mae e cu oamenii. Ca ei s-au adaptat bine la viata intr-o societate comunistoida, cum era: salbatica, primitiva, relativ stabila totusi. Iar societatea s-a transformat rapid in una absolut instabila si haotica, si incorecta. Ce faci? Cum te adaptezi? MAi ales ca oamenii si-au aratat acum, pe fata, toata mizeria si agresivitatea, si libidinoseniile. Si ti-ai dat seama ca esti inconjurat de niste exemplare foarte periculoase. Pe mine, sincer, toate astea m-au lasat rece, ca aveam in cap niste scheme de aparare, scheme gindite, cumva, de mine, si, pe care sa le aplic in tot felul de cazuri, sau situatii. Doar ca nu mi-am inchipuit ca totul o sa dureze atit de mult, si oamenii vor fi atit de inumani si primitivi, si agresivi. Pentru ca ma gindeam ca oamenii au partea asta rea ca fiind artificiala, si daca-s rai prea mult timp obosesc. Criza asta economica a durat de ne-a terminat pe toti, joburile in special pentru inginerie au fost rare, si lumea a devenit incredibil de ostilo-razboinica. Nu puteam sa comunic aproape cu nimeni. Si din cauza de prostie, si din alte cauze. Totul parea sa alunece spre un razboi inevitabil, eu asa vedeam, ca parca inebunisera toti. Si, peste toate a venit criza cu virusul. Economia s-a calmat, apoi a lesinat. Acuma e in coma. Iar noi toti ne intrebam ce schimbari vor veni, ca sa stim cum sa cautam sa ne adaptam la ele.

Printre ei

Beatlesii se intrebau, adica cintau si la versuri intrebau ca de unde vin toti oamenii astia singuri. Pentru noi, aia cu ceva idealism marca Ro, intrebarea asta o puneai si cu o gestica mai pretioasa, adica sa dai de intzeles ca e adinca, si persoana care emite stie deja chestia asta, si iti arata si tie, ca nu cumva sa incepi sa batii cimpii si sa emiti niste mediocritisme, ca sari din schema automat. Ca la noi la tzara era pe sistem comunist, adica ori esti cu noi, ori esti impotriva noastra, dacit. Si daca nu esti cu ei, automat erai impotriva. Si de asta isi dadeau imediat seama, ca mai scapai vreun gest de sictir-lehamite fara sa vrei, ca na, nu mai suportai. In fine, erau idiotii multe si variate, si idei tembele, si clisee super-stupide, si multe altele in societatea noastra cea mica si primitiva. Si fara valori, si fara maniere, si fara nimic, de fapt. Ca nu stiu pe ce valori stam inchegatzi ca societate, ca intre noi sintem cei mai dusmanosi. Chit ca sintem in tara, sau strainatate. Sintem ciudati ca exageram orice nimic, orice rahat de doi lei care ne poate aduce vreun avantaj, si injuram valori nationale, adica oameni speciali, care, ce sa vezi, emigreaza. Eu am tot criticat multe nasoale din societatea noastra, ca m-au scos din sarite, si mi-au facut si probleme. Bine, oamenii sint cauza, dar ei se bazau pe chestiile astea sociale, pe care le luau drept chestii intangibile, si beton, adica nu cumva sa critici asta ca e tabu. Na, se asociau un idiot cu o idee cretina ca sa te combata violent. Ca am tot intilnit cohorte de salbatici, in fond prosti cu atitudini smecheresti. Asta era romanul mediu. Acuma nu mai stiu cum mai e, probabil la fel, poate majoritatea e mai naroada, dar mai petins inteligenta, ca a invatat niste nume/denumiri/cuvinte care i se par ca au prestantza/rezonantza si, pe care, cu arogantza le repeta. De fapt un cineva cind iti arunca cite un cuvint de asta (al carui inteles nu-l cunostea de fapt) o facea in stilul unui actor prost, chiar daca parea ca iti face o favoare. Dincolo de tot felul de gesturi simteai ca unul ca asta te uraste, asa cum ii uraste si pe altii. Pentru ca el era modelul de bun in capul lui. Oricum nu conta nimic din ce spunea, ca erau pure aberatii. Spun asta ca am fost asediat de personaje de astea. Autoritare, cu figuri pompoase, si fara continut. Bine, inteligenta lor maxima o foloseau la domeniul lor, care aveau asa ceva. Isi faceau treaba mediocru, si asta considerau ca e tot, ca si-au facut datoria. Ca nimeni nu se pricepea la absolut nimic. Se vede acum din felul in care a ajuns tara. De buni ce erau au facut varza o societate intreaga. Asa probabil considera ei ca e bine, sa-si bata joc de trecut distrugind ce au facut altii. Dar mai era ceva. Niciodata nu spuneau ce simteau. Asta daca simteau, evident. Parintii nu aratau afectiune fata de copii. Ca asta ar fi fost probabil sub rangul lor. Trebuia tu, ca copil sa intuiesti ce simte mama, sau tata, si sa le faci conversatie, ca sa le arati ca le intelegi starile, si sa-i sustii moral. Asta cind pe mine, tot timpul m-au demoralizat cit au putut. Pai e corect? Erau chestii incrincenate discutiile cu ei, ca gaseau tot felul de motive sa-mi reproseze ceva. Asa ca n-am mai comunicat decit pe teme imediate, seci, fara legatura cu nimic. Si atit. Azi nu stiu cum e, probabil la fel, ca asta e narav social din fire, nu e dobindit. Ca dobindite sint tot felul de aiureli vazute la straini. Acolo tot pomposenia lucreaza. Toti cauta obsedant sa para ce nu sint. Asta ca sa deturneze atentia de la ce sint, probabil. Si fiecare joaca un rol pe care nu prea il intelege, dar care il satisface. Ca si cind toti ar fi ultra-prosti si n-ar sesiza. De fapt discutia despre asa personaje e sterila. E buna doar ca sa intelegi cine/ce sint, sa-i depistezi repede, si sa-i contracarezi cum poti. Sau, in unele cazuri, daca poti, sa fugi de ei. Nasol sa fii obligat sa cresti in asa un mediu care te constringe masiv, ca risti sa devii o leguma, si unul care pe viitor sigur va esua. Ca sa ripostezi e futil, ca sint salbatici si risti sa iti iei si bataie. Varianta optima e "zici ca ei, si faci ca tine". Si cauti sa uiti.