Simple

Am ascultat The way we were..Frumos..Calm, linistit, echilibrat, un moment me-mo-ra-bil..Ceva despre amintiri dintr-un trecut frumos, despre noi, despre cum am trait, si daca am retrai iar, la fel, daca ar fi s-o luam de la inceput..Ce frumos e cintecul..Despre amintiri..
Cele mai frumoase lucruri sint cele simple..Si gratuite..O zi frumoasa..Un zimbet..O amintire retraita.. O miscare artistica..O privire spre orice..Un gind plin de sperantza..O zi de miine cu toate neprevazuturile din ea..Sau cite, si mai cite..

Intrari posibile

Am ascultat Send in the clowns, si m-am gindit la chestia asta; de ce sa fie un cintec despre o intrare in scena? Si, mai ales, a unor clowni, adica aia cu umor grosier, si kitchy, care te fac mai degraba sa plingi la toate dramele vietii pe care le simti ascunse in tot jocul lor..Sigur, sigur, ei sint o oglinda a vietii, a societatii, a noi insine, a bilciului asta fara sfirsit..Da, da, absolut..Dar, de ce?
Poate ca ei clownii au lumile lor justificate, si au jocul lor, publicul lor..Dar mai importanta e ideea asta de intrare in scena..Adica cum apari cind apari pentru prima data in fata cuiva, ca un actor pe o scena a vietii, posibila..Cum arati, cum te comporti, ce spui, ce insinuezi, toate sint un pachet care creeaza in mintea privitorilor-spectatori imagini destul de stabile, si care vor fi acolo mult timp..Tu vei fi acel corespondent din realitate al acelei imagini..
Asa ca virgula conteaza cum apari, cind apari..Pentru ca na, nu tot publicul e avizat..Si plus ca publicul e liber sa te considere cum vrea el..Asa ca..E bine, pina la urma..Chiar daca sala e aproape goala..

Drumul exact

Scrisul e o experienta interesanta, si uimitoare de multe ori..Dar iti trebuie o stare speciala, una efervescenta, stare in care, ca sa intri te folosesti de imagini, melodii, amintiri, cuvinte..
Si pleci de la ceva..Dupa care iti lasi toate sa evolueze de la sine, ca in mintea ta..Iti lasi viziunile sa mearga singure, si tu doar incerci sa le prinzi jocul in cuvinte..
Nu e usor sa scrii bine..E chiar foarte greu, e un mare efort, totusi..Pentru ca e vorba de idei, de concepte, lucruri importante din viata pe care le analizezi, le sintetizezi, le descrii in cit mai putine cuvinte..
De multe ori ma intrebam, de ce doar unii scriitori sint mari? Ce ii diferentiaza pe ei de ceilalti? Si ce inseamna, totusi, sa fii mare? Sigur, raspunsul nu e usor de dat, dar aici e un raspuns direct..Pentru ca valoarea inseamna profunzime..Adincime a ideilor, trairilor, sentimentelor..Spus, totul, cit mai simplu..
Sa revenim..Scrisul, cum spuneam, e, imprevizibil..Pentru ca stii doar de unde pleci, si nu prea pe unde o sa ajungi..Bine, poate ca e ca intr-o calatorie, in care conteaza mai mult placerea drumului, decit destinatia..
Cuvintele se plimba si ele, alaturi, pe drum..Si ramin si ele, ca si tine, la fel de nedumerite, cind vad lumea..Pentru ca nu inteleg de ce reprezinta altceva pentru fiecare..Treaba lor..Noi raminem atenti la drum.. La curbe, mai ales..Ne concentram la tot, si lasam peisajele sa curga..Asa..Ca si cind am simti ca asta e ce trebuie, si ca viata asa e data, ca sa se intimple exact cum se intimpla..

Un altfel de vis

Fiecare vedem lumea din locul nostru, propriu..Si o vedem cu tot ce ne arata, cu tot ce e vizibil pentru noi, din acea pozitie..Stim ca sint si multe lucruri invizibile deocamdata, si pe care le putem observa doar daca ne miscam..Adica daca cautam sa intelegem alte lucruri..
E frumos..Chiar daca e putin..Totul e sa invatam sa privim noi insine, in timp..Adica sa ne adaptam privirile ca sa sesizeze doar ce chiar merita..E simplu, aparent..Cere doar vointa, si spirit liber, care sa zboare printre lumile lui, cele adevarate..
E frumos sa traim viata ca pe un altfel de vis..Unul fabricat de un mare artist, special pentru noi..

Lista fericirilor

Cel mai frumos e sa te gindesti la ceva, sau sa iti imaginezi..Sa lasi in minte sa curga toate imaginile posibile, si sa te uiti la ele ca la un film care nu a fost facut inca..Sa iti aduci singur clipele de liniste, si cele de fericire.. Tu singur, fara sa te ajute nimeni, si nimic..E posibil, pentru ca avem in noi toate instrumentele necesare.."Decit" ca nu le folosim..Sau nu stim sa le folosim..
Ma gindeam la citi oameni sint pe care nu-i cunosc, si la cite prietenii  ar fi fost posibile, daca..Poate ca asa e viata, are limitarile ei destul de mari, si de multe..Pentru ca sint si amintiri pe care nu le am, desi as vrea..Dar ele nu exista..Care ar fi putut fi muuult mai mari, si muuult mai frumoase, decit orice am acuma..
Asta e, depindem de ce am trait, de experientele pe care le-am avut, de oamenii pe care i-am intilnit, chiar daca nu ne convine..Depindem de trecutul ala in care toate s-au intimplat asa, si nu altfel..Desi poate ar fi fost cu mult mai bine sa..Bine, acuma nu tre'sa bocim, sau sa ne invinovatim, sau sa injuram..Tre'sa stim sa constientizam, sa acceptam, pentru ca asta ne ajuta sa ne impacam cu insine noi..
Dap, si uite asa evoluam, ajungem maturi, si intelepti dupa atitea cite am trait..Privim inapoi cu bunavointa, si imprejur cu scepticism..Si ne inconjuram de partea frumoasa a trecutului cind prezentul e urit..Asta ne ajuta cel mai mult..Putem sa ne facem o lista cu cu oameni frumosi intilniti, cu iubirile traite, filmele, cartile care ne-au impresionat, evenimente deosebite, etc etc..Si sa pastram lista intotdeauna la indemina, in orice moment al vietii, ca pe un colac de salvare..Pentru ca nu se stie cind vom avea nevoie..

Necunoscuti

Uneori ma uit imprejur, la oameni pe care nu-i cunosc..Ce multi sint..Miliarde..Si care, nici ei nu ma cunosc..Oameni despre care nu stiu absolut nimic..Si care, nici ei nu stiu absolut nimic despre mine..
Sigur, printre ei sint multi cu care am putine in comun, e firesc..Dar sint si citiva cu care as fi putut vorbi, cu care eventual m-as fi putut imprieteni, si sa pastrez o relatie sincera si frumoasa..Si la fel, sint si femei cu care poate ca m-as fi impacat bine..Sau cu care sa pot trai o viata..Tot ce se poate..Cindva, in viitor, e posibil sa existe o retea electronica in care sa se pastreze datele tale psiho-afective (sa zic asa), si, cu care sa iti gasesti partenerul perfect..Fara sa te mai chinui sa cauti ca idiotul, riscind sa ti-o incasezi de fiecare data cind lucrurile nu functioneaza..Ca doar i-o veni omenirii mintea la cap, odata..De fapt, cred ca si acum sint dezvoltate niste chestii incredibil de bune, de viitor, dar care nu se aplica la scara sociala din cauza mentalitatilor, si a educatiei..Asta e..
De aia ma mai intreb, retoric, normal: De ce oare societatea nu evolueaza mai rapid? Ca doar sintem dupa atita istorie plina de descoperiri fabuloase, totusi..

Om si oameni

Ca sa simti cu adevarat viata trebuie sa ai curaj, si sa fii deschis, sa iti placa aventurile, sa vrei sa traiesti cit mai mult si mai intens noul..Cred ca asta e ce ar trebui sa faca oricine..Dar e atit de greu de gasit asa oameni, pentru ca foarte multi isi considera ca ce au trait pina la o anumita virsta e maximul absolut, si se inchid orgolios in propria persoana..Ori asta e cea mai mare timpenie, pentru ca e absurd..
Si ma enerveaza ca dau tot peste exemplare de astea, carora daca le spui lucruri pe care tu le consideri interesante, in loc sa se entuziasmeze, si sa raspunda cu alte idei, dimpotriva, ori se holbeaza la tine, ori neaga, ori, si mai rau au atitudini absolut cretine, de te intrebi daca tu esti de vina cu ceva..Si bun, intilnesti 1, 2, 3, iar, si iar alti oameni dar cu aceleasi atitudini..Si ti-e ciuda, ca ei nu realizeaza de fapt pe ce lume traiesc.. Asta pe linga ca simti ca te injura in gind, si ca nu numai ca sint indiferenti la tine, dar mai simti si ca ti-ar trage-o oricind le-ai mai iesi in cale..
Mai sint unii cu care pare ca la inceput te intelegi, cu care discuti un timp..Dupa care, realizezi ca nu prea e cum pare situatia de fapt, ca ei simuleaza tot, pentru ca ii vezi cum se blocheaza, si se incurca in incercarea de a comunica ceva ce ii depaseste..Si iar simti cum absurdul vine..
Ce dracu sa faci cind efectiv nu poti discuta cu nimeni nimic interesant? Sa citesti? Poate, dar sint destul de plictisit de balariile "contemporane"..
Ceashca a vrut sa construiasca omul nou, cica, adica ala spalat pe creier, si inactiv ca o leguma..Dar eu ma uit imprejur si vad oameni activi, dar foarte ingusti si limitati..E cam amara treaba..
Interesant secolul asta, e cu dezvoltare din aia pe domenii, dar si cu multa ingorantza..Poate prea multa, nici asa nu e bine..

Dulciuri

M-am mai plimbat pe strazile inguste ale Tulcei, si am descoperit cartiere absolut incredibile..Nu stiu, imi plac locurile labirintice, ingramadite, si interesante, si ce am vazut acolo mi s-a parut atit de frumos, si de prietenos, ca si cind as fi descoperit un om adevarat, si dragut, si care vorbeste cu caldura despre o viata interesanta, traita in vremuri destul de neprietenoase..Nu stiu cum ar fi fost sa traiesc acolo, nu stiu cum sint oamenii, dar locurile inca imi aduc in minte atitea amintiri, ca si cind intr-o alta viata chiar as fi copilarit  printre acele blocuri, si parculetze, si strazi..
Uneori ne mai linistim, si ne gindim la cum ar fi fost viata noastra daca am fi fost altundeva, printre alti oameni, in alte blocuri, din alte cartiere, din alte orase, dintr-o alta tara, poate..Cine stie? Poate am fi avut un alt destin, mai roz, cu mai putina singuratate, si mai plin de senzatii, si sentimente care sa ne faca sa simtim mai multa bucurie decit simtim acum, cind doar unele cuvinte, si imagini, ne mai aduc in minte caldura altor timpuri..Sintem si noi copiii destinului, pina la urma..
Ma reintorc pe stradutele Tulcei, ca sa imi placa iar sa simt starea aia efervescenta a copilariei, cea plina cu de toate, ca un magazin de dulciuri aromate si fabulos de frumos ambalate..

Eu atunci si acum

Ma plimb destul de des pe harti, si ma uit la orase romanesti, cum sint construite, ca sa imi imaginez cum e viata pe acolo, cum sint oamenii locului (desi ei sint la fel, indiferent de loc, dar asa mi-i imaginez eu ca fiind cu anumite caracteristici fiind de acolo), si cum as fi fost eu daca as fi trait printre ei, si locurile acelea specifice..Si cind zic de locuri ma gindesc la cladiri, strazi, verdeata, inclinare, etc etc..
Am vizitat Tulcea pe Google street view, si am privit de sus, asa..Am avut demult o prietena care statea pe strada 1848, si a invatat la liceul Moisil (urias matematician, apropo)..Si ma gindeam cum ar fi fost sa fi locuit in acel cartier, cu blocuri noi si cam inghesuite, cu muuulta verdeata imprejur, si totul, compact, asa, nu stiu, intr-un fel care facea totul sa fie foarte interesant, recunosc..E uimitor..
Apoi, vazind liceul acela, mi-am adus aminte de liceul meu, si de vremurile de atunci, pentru ca, de multe ori, ca sa inteleg ce traiesc acuma ma mai intorc in vremurile adolescentei, si caut sa imi aduc aminte cum eram..Si cred ca, cam de atunci mi-au sarit mie toate ideile fixe din cap, pentru ca acolo am vazut, si invatat enorm..Cantitati uriase de date, intimplari, chestii cotidiene trebuiau intelese in vremurile alea foarte concentrate, toate astea m-au facut sa caut continuu in tot felul de calatorii din astea imaginare prin tot felul de lumi care concrete, care ideale..Si sa merg inainte cu pasiunea unui explorator, cred..De altfel cred ca si acuma sint la fel, pentru ca n-am putut sa ma stabilizez intr-o varianta de viata in care sa am un anumit job, o anumita siguranta, o anumita partenera, etc..Probabil ca sint intr-o cursa de lunga durata, sau poate asa functioneaza creierul meu, poate caut continuu challenge-uri ca sa nu ma plictisesc..Habar n-am cum e de fapt, dar vazut de sus cam asa se vede..Nu par un tip comod, si cred ca si de asta n-am reusit inca sa gasesc o varianta de echilibru.. Bine, pina la urma cred ca o sa ma mai maturizez (ce o fi insemnind asta nu stiu, am zis-o asa ca si cum mi-as fi reprosat-o pentru ca lumea ar fi gindit asa, si eu as fi spus acele ginduri cu voce tare), si o sa fiu mai normal (si asta e greu de zis ce ar putea insemna notiunea de "normal")..De fapt, probabil ca problema e si de la criza asta economica, si de la penuria de joburi technice, care te face sa schimbi, fie ca vrei, sau nu..
De multe ori ma gindeam: oare jobul asta e ok? O sa ies la pensie de aici? Si, se pare ca nu..In fine, mai cercetam, desi, na, acuma nu fac mofturi, iau ce job gasesc in design, chiar daca nu prea imi place ce construiesc..Desi, daca ma gindesc, nu designul era problema, sau ingineria, ci oamenii, adica-colegii, si nu inginerii, ca cu ei ma inteleg bine, ci ailalti, in special sefii..Aia e..Dar ne rezolvam noi problemele..Da' pina atunci n-ar fi rau sa apara mai multe joburi pe piata muncii..Hai cu joburileeeeeeeeeeee!!:))

Stare

S-a asezat iar praful, peste tot..Am uitat ce a fost..Urmeaza un alt inceput..Si cine stie cite altele, pe urma.. Am fost la fel de singur..E apasator..Sper sa evadez de aici, cindva..
PS E atit de sec si stupid tot ce e imprejur, nimicul o sa ne cucereasca de tot, nu mai vezi decit automate care actioneaza reflex, gindurile si sentimentele au fugit in cosmos

Amintirile infiniturilor

Timpul ne mai zimbeste uneori, si ne mai duce spre amintiri ale unor atit de frumoase intilniri intimplate demult, cind inca eram mici, si uimiti de cit de mare e lumea..
Era vara..Aveam 15 ani..Sau 16..Sau nu mai stiu prea bine, dar era o zi fabuloasa, mare, si rotunda, si luminoasa..Eram la mare, pe cearceaf, infierbintat de atitea ultraviolete..Vazusem la o distanta mica o fetita, de virsta mea, cred, care cauta scoici in nisip..Le aduna cu grija, le curata, si le aranja frumos pe cearceaf.. Era uimitor cit de fine ii erau trasaturile, si cit de elegante si dragute ii erau miscarile..La inceput mi s-a parut curios, apoi am ramas cu ochii pe ea..Isi facea in continuare treaba cu o seriozitate care mi se parea a unui arheolog in cautarea unor comori pierdute..Era uimitor tot; felul ei de a construi modele din scoici, delicatetea cu care le atingea, felul cum se mai strimba cind nu-i iesea cite o incercare, sau zimbetul ei atit de mare si deschis, cit sa te faca sa uiti instantaneu tot..Era ca o papusica mica, si delicata, care se juca acolo, cu scoicile, dar, parca si cu sentimentele mele..Am observat-o mult timp, cum lucra concentrata, la tot..Apoi a gasit a scoica la care s-a uitat mult timp, a intors-o pe toate fetele, si, intr-o stare de confuzie parca, a privit imprejur..Si ochii ei s-au fixat brusc in ochii mei..A venit direct la mine, si a inceput sa vorbeasca intr-o limba pe care la inceput nu o intelegeam..
Ea-"Uite ce rotunda e, da'n-are o margine pe partea asta, vezi? Si colturile astea ar trebui sa fie dincolo, si fara gauri..Vezi? Uite!" Si mi-a invirtit-o in fata, ca sa pot vedea.."Tu ai gasit asa scoici? Citi ani ai?" Eu eram la fel de uimit.."Uite-te" mi-a mai spus..Probabil ca aratam ca un idiot complet, si asta o contraria.."Citi ani ai?" m-a intrebat iar.."Mmm, n-am" i-am raspuns, "adica am da n-am la mine, am 51, da acasa".. "Ai acasa 51 de ani?".."Am"..Si m-a privit iar, atenta, cu niste ochi mari si verzi..Am crezut ca un curent cald m-a luat pe sus, si m-a lasat suspendat..Am reusit sa ingaim "Am, da, acasa, aicea nu mai am"..Privirea ei a ramas un timp la fel..Acum parca ma cerceta mai atent, cu aceeasi seriozitate confuza, de parca eram o scoica mai ciudata.."Am, mai am", am spus dupa un timp, deschizind ochii..Ea plecase..Nu mai era nici ea, nici scoicile, nici cearceaful..Ramasese in nisip doar urma..Si mi-a parut rau..Zilele care au urmat nu am mai vazut-o.. Probabil plecase acasa..Tin minte ca tot restul vacantei m-am gindit la ea..Si un timp, pe urma, si cind incepuse scoala, parca tot mai vedeam ochii aia mari si verzi, cum se uitau fix la mine..
A fost o vara frumoasa..Ce vremuri curioase erau atunci, totusi..Si ce interesant era felul cum incepusem sa simt ceva, in mine, un fel de sentiment care era inconjurat de alte sentimente, care erau si ele inconjurate de alte sentimente, care ma faceau sa vad si sa simt lucruri incredibile, si noi..
Uneori mai simt ca trairile din unele amintiri ma cam iau pe sus..Dar ca atunci parca nu a fost niciodata; atit de mare, de mult, de intens, si de plin..Poate pentru ca era prima oara, si descopeream ceva atit de magic..
Ma mai gindesc la intimplarea de atunci, cind mai simt ca viata nu e deloc cum ar trebui..Si vad iar o plaja cu multe scoici rotunde, doi copii, si un soare galben si cald, intr-o vara cind infiniturile erau altfel, parca.

O zi de septembrie

Cred ca viata e despre iubire..Iubirea ca termen generic, zis, asa, pentru si iubirea asta maaaaare si care ne cam acopera cu totul, e compusa din iubiri mai mici, si colorate diferit..Ea, iubirea e cam tot, ca fata de ea se definesc si celelalte laturi ale fiintei noastre..
Si de iubit, iubim cam orice ne face sa vibreze coardele adinci ale sufletelului nostru mic..Iubim oameni, idei, alte sentimente, idealuri scheletice si fragile, ginduri, amintiri..Tot ce simtim ca merita..Si daca viata e grea uneori, iubim atunci uitarea..Iubim pentru ca asa sintem construiti, si asta ne da energia vietii..
Uneori ne mai aducem aminte ca a trecut timpul..Si ne trezim, asa, ca acuma, in plin septembrie insorit si un pic racoros..Doamna T a venit iar fara sa ne anuntze..Probabil n-a vrut sa ne faca s-o asteptam iar pe acelasi peron, plictisiti, si si-a vazut de ale ei..E dreptul ei, fireste, acuma n-o sa ne luam din asta..
A inceput scoala, iar, cu emotiile tuturor alaturi..E timp de un alt inceput festiv,  de tinute speciale, si discursuri prietenos-motivationale, ca pentru niste elevi deprimati, care au aterizat iar in cruda realitate..Dar e bine, asa, pe total, ca asta e mersul lumii, si ne conformam..
E iar toamna..Va veni si vintul, ploaia, vor pica iar frunzele, si noi ne vom smiorcai in fata spectacolului cam trist al naturii..Si frigul o sa ne aminteasca iar de raceala lumii, si de singuratate..Ne holbam iar la tot, inciudati ca dupa vara nu vine primavara, ci tot toamna, ca si anii trecuti, de parca avem noi vreo vina..
Oare cum mai arata faleza? Si strazile cu tei cum mai sint? Mai au ceva ramas de pe vremurile alea cind inca mai visam la ochi albastri? Sau s-au resemnat, si ele, ca si noi, dupa atitea intimplari intimplate? Cine stie..
Uneori spatiile altor timpuri se cristalizeaza in amintiri..Ca sa ne faca sa ne mai fie dor de ele, si sa le mai vizitam in imaginatie..Dar si ca sa nu uitam si de cit de repede s-au dus toate, si sa ne mai intrebam asa, uneori despre unele, altele..Asa..
A mai trecut o zi..Ce va fi miine?

Suturi

Zebra e un animal..Intrebarea e, zebra e un animal alb cu dungi negre, sau un animal negru cu dungi albe?
Dar zebra e si o trecere marcata pentru pietoni..Si care seamana cu viata; are dungi alternative, negre, si roz..Uneori esti in zona neagra, si e nasol..Apoi nimeresti intr-o zona roz..Aici e bine..Decit ca, unii trecatori ca si tine, pe zebra, vazindu-te prea fericit iti dau un sut in fund, asa..Si nimeresti iar intr-o zona neagra..De aici incerci sa iesi singur, dindu-ti tu singur suturi in fund..
Acuma, ca esti optimist, sau pesimist, viata iti da suturi..Ca sa te miste din loc, sa poti vedea lumea din mai multe unghiuri, si ca sa-ti imbunatatesti spiritul cu mai multe puncte de vedere..Na, e bine, pina la urma progresul e propulsat de suturi..
Ma gindesc daca nu e bine sa-mi fac pantaloni cu amortizor..

Praful celorlalti

Si tornadele de cuvinte vin, si trec..Aduc cu ele fraze, din care, unele, posibile raspunsuri la toate.. Frazele ramin un timp in minte, ne leaga cu intelesuri unele lucruri, apoi pleaca..Si raminem la fel de singuri..
Poate asa e natura noastra profunda..Sa fim singuri orice ar fi, si oricum s-ar intimpla, intre oricine si oricit de multa lume..Si atunci, daca ar fi asa, e clar ca orice am face nu vom putea schimba nimic..Poate traim asa, pentru ca am fost nascuti, si existam..
Si atunci te mai intrebi: la ce bun, orice? Uneori aveam senzatia ca retraiesc intimplari intimplate de cineva, mai demult, cineva de care nu-si mai aminteste nimeni..Si simt ca fac ceva ca sa imi demonstrez mie si societatii ca exist, ca interactionez, si ca fac si asta, si asta..
Pina la urma cuvintele se sterg, dispar..Ramine doar singuratea, si indiferentza..Si praful de pe drum..

Intrebari

Cuvintele se mai invirt in tornade cilindrice infinite..Si ne mai prind uneori inauntru..Apoi se indreapta catre alte nelinisti..Ramine tacerea, rupta uneori de cite ecoul unui strigat de demult, care se intoarce fara explicatie..De ce? De ce a fost asa, si de ce nu s-a intimplat altfel tot ce a fost? Si eu de ce ma intreb? De ce? Imi repet in minte intrebarea asta, care pare sa nu mai iasa din cap..De ce?
Traim intre intimplari intimplate, si fara explicatie, asa ca intr-o carte SF..Ni se intimpla sa ni se intimple intimplari intimplate, sau nemai-intimplate altora..Poate ca ele pot raspunde la dece-uri, prin ce sint..
Ma gindeam uneori la intimplari care inseamna despartiri, si ma gindeam ca e ca la verdictul unui meci, care a fost acea relatie, verdict care da un cistigator, si un invins..Nu stiu de ce, dar mi s-a parut ca eu am fost cel invins la toate despartirile..De fapt poate ca la despartiri nu exista cistigatori..Tot ce se poate, depinde din ce punct de vedere privesti..
Apoi, dupa o despartire urmau tornadele de intrebari, si de imagini..In asteptarea raspunsurilor care sa lege, cumva, logic, tot ce a fost..Sa-i dea un inteles, cit de cit..

O bucatica ramasa

Mergem cu sufletul neprotejat, de multe ori..Il lasam expus asa, crezind ca e mai bine..Si cind sintem loviti, tot cu sufletul incercam sa ne aparam..Cu acel suflet ranforsat..Si iesim din lupta, ne reorganizam, incepe alta lupta, iar ne aparam..
Si, dupa un timp vedem ca ce ne-a ramas din suflet e o forma nedefinita mica, si plina de zgirieturi..Care singereaza, si doare..Atita doar..O bucatica, din tot..

Oameni si stari

Traim intre oameni si stari..Stari induse, din afara, sau stari care ajung la suprafatza din profunzimile noastre..
Unele stari sint frumoase, sint calme, calde, echilibrate, si umplute cu tot felul de lumini de sentimente date de unele frumuseti, care mai vizibile, care mai invizibile..Dar ele sint doar 1% din totalul starilor, de aceea sint pretioase..Restul de 99% sint destul de stupide, sau urite..Seamana cu  oamenii..Nu cu toti, ci cu 99% din ei..

Virtejurile vietii

Intram iar in viltoarea vietii, iar o sa trimit miliarde de aplicatii, si o sa astept ca un bou sa ma sune cineva ca sa ma cheme eventual la vreun interviu, aha bine ar fi daca si cu parca..Acuma o sa zic ca jobul de dinainte a fost de incalzire, ca abia acuma urmeaza ceva mai adevarat..
Alte joburi din astea mai de necalificati vad ca-s multe, si la linii de asamblare la tot felul de chestii, la operatori masini, ajutori de buca-tari, mai multe, da tre'sa ai fizicul antrenat, cred, si ceva experiente..In fine, ma descurc eu cumva..Daca as gasi repede ceva in design, ala sint..
Ma gindeam cit conteaza aia cu care lucrezi, ca daca-s idioti risti si tu sa devii, in timp, la fel, de aia e si o chestie de noroc peste cine dai...Daca compania produce chestii mai sofisticate lumea are o gindire mai flexibila, parca..Dar si aici sint multe de spus..Pe mine ma nerveaza ca de multe ori astia vor sa comunici cu ei, asa ca sa te inglobezi in echipa, nu conteaza ca nu ai ce discuti..Maaaaaa, rog..Io o sa-mi vad, la fel, de ale mele, ca sa iasa designurile, si daca e sa si comunicam, macar asa de pamplezir, poate iese ceva..
Si-a mai dat drumul si economia, dar inca nu ca inainte, e pe drumul bun, totusi..
Cum ziceam, ne aruncam iar in virtejurile vietii..Si vedem cum o descurcam..Ca ceva o sa iasa pina la urma, totusi..Ne orientam fata de ce gasim..Aia e..

Singuratea fiintei de acum

Trec de multe ori prin stari de rau, asa, un rau pe care nu-l inteleg, care imi vine dintr-un abis atit de adinc, pe cit de nestiut..Il simt in mine ca si cind ar fi fost acolo, de dintotdeauna, fara sa stiu..Si il uit uneori..Dar el revine, asa, fara sa spuna..Si imi da stari de frison, si frici..Tremur fara sa realizez ce mi se intimpla..Am viziuni de un fel de cosmar care imi vine din lumi de departe, si care nu e al meu..Si iar ma apasa ceva nestiut..Apoi mai uit..Ma las in vibratiile care sint..Si vad iar ceva ce imi pare, cind de mai aproape, cind de asa de departe..Le vad pe toate, uneori adunate..Ca sa ma lase alteori, sa fiu eu, asa cum ma stiam..
Starile astea poate ca sint ale fiintei..Care simte ce mult e imprejur, in toata singuratatea asta..Ma doare mult de tot, si ma face confuz..Sint singur..Sufletele s-au dus, toate..Am ramas doar eu ca sa numar zilele, cite mai exista..Stiu ca mai exista o viata pe dincolo..Unde mai sint trecatori, si strazi, si lumi insorite.. Cu oameni de toate felurile..
Ma dor toate..Vreau sa fiu si eu ca ceilalti..Am uitat tot..Parca n-a mai ramas nimic..E ceva..Mi-e sila de tot ce afost...E absurd..Nu mai stiu nici cum e sa atingi..Sec de fiinta, de toate..
Doare ca si cum te ard toate..Nu mai poti vedea nimic..
Mi-e rau, asa cu nu mi-a fost..Cred ca nu mai poate ceva sa vina..Vezi ceva ce nu poti..Simt ca s-au desfacut toate..Le vad, si nu le mai stiu..Inca mi-e frica de toate..Am in mine toate uitatele.. Tu cine mai crezi ca as putea fi?
E grea singuratea asta..Si doare..Pentru ca e din mine, asa..O simt cum e..Ca vine, ca cum a venit tot timpul.. Sa o depasesc, cum as putea..Stiu ca e cum e, asa cum a fost..Ea, asa..Cu toate ale ei..Care sa ma faca ma simt iar asa, cum am fost, dintotdeauna..Prins in universalitatea ei..La fel de singur..Eu cu mine..

Un om simplu

Sint un om..Un om care isi traieste si el viata, dupa propriile viziuni ale vietii, dupa si cum simte, si gindeste, imaginind ca va trai intr-o lume proprie, care sa se poata diferentia de lumea reala..De fapt, poate ca imi doresc asa ceva..Sa ma eliberez, si sa zbor, asa, prin lumile proprii imaginate doar de mine..
De multe ori ascult ce gindesc altii, si ma plimb prin multe lumi, asa cum face un actor cu personajele lui.. Si ma las dus, ca sa stiu ca sint, asa, un om liber, desi in bataia vinturilor timpului..In rest, toate ramin la fel, pentru ca lumea se schimba dupa propriile ei ratiuni.. Iar eu sint asa cum sint, si ma reflect in toate oglinzile sociale posibile, constient fiind de asta..Sint o fiinta care e cum e, determinata cit, si cum a fost, si mai e inca..
Ma mai plimb prin locuri de neuitat, uneori..Si admir tot, privesc tot, si ma mai gindesc la tot ce a fost, si am trait..
Sint un om..La fel cu toti ceilalti..Si ma mai gindesc la atitea, si imi mai imaginez variantele posibile ale fiintei mele, printre ceilalti..Adica la ce as putea deveni, eu, vreodata..Desi e utopic, tot..
Sint un om care mai exista inca, printre fiintele celorlalti, asa, ca o varianta posibila, a lor..Un om, care a fost cind aplicat, cind eliberat, cind amplificat de unele experientze..Si cind scapat de toate..Un om, doar..Unul in cea mai simplificata varianta imaginata..
De fapt sint un supravietuitor, asa ca tine..Care si-a uitat trecutul, care nu-si mai aminteste viitorul, si care cauta sa isi dirijeze corect drumul, pe cit poate..Un simplu om..Cel mai simplu, si cel mai novice din toti, pentru ca a uitat si cite pot ceilalti sa-i faca..Asa..