Asteptari

Asteptarile ne-au acoperit mult din viata..Am asteptat ceva, nu s-a intimplat, apoi am asteptat altceva, si iar nu s-a intimplat, iar, si iar..Si toate asteptarile astea ni s-au adunat una dupa alta intr-o asteptare uriasa, mare cit timpul insusi..A fost ok, pentru ca am putut gindi la toate..Si sa ai ragaz astazi e un privilegiu u-ri-as.. Colosal..Ma rog, depinde si de inaltimea si intensitatea gindurilor ca timpul acela sa fie folosit eficient....Dar ramine un noroc..
Daca imaginatia e valabila, ea zboara sus de tot, te duce prin spatii foarte departate, si absolut divine.. Si daca ai fost macar o data acolo, si te-ai intors cit de cit teafar, sigur ai sa mai vrei..Pentru ca la intoarcere lumea parca arata altfel..De fapt e asa: la dus, ca sa scurtezi timpul, pentru ca distantele sint mari, zbori cu viteza luminii..Si la intoarcere la fel..Dar asta inseamna, dupa teoria relativitatii, ca pe Pamint au trecut mii de ani de la plecare..Si, de asta trebuie sa pornesti simultan si masina timpului, ca sa te intorci in trecut, la timpul exact al startului..Deci e o calatorie in spatiu si timp, de fapt..Iti trebuie sa ai toate capacitatile ca sa faci asta.. Sa fii un pilot al naibii de bun..Dar merita, pentru ca fiecare calatorie e atit de plina de detalii, incit ar putea umple o biblioteca intreaga..
De fapt, de multe ori ma gindesc daca ce vedem e in inaltimile spiritului, sau in adincimile lui..Adica zburam, sau ne scufundam, de fapt? Hm..Poate ca le facem alternativ..
Asa, dar incepusem sa vorbim despre asteptari..Viata ne e plina de ele..Si arta e la fel, cred..Pentru ca orice opera acopera asteptarile artistului..Si poate de asta admiram arta, pentru ca vedem in ea aceleasi asteptari, ca ale noastre..Ca si cind ne-am intilni impreuna cu artistul intr-o sala de asteptare, si i-am citi in mintea lui toate operele  facute, sau doar imaginate..Dupa care ne-am intoarce, fiecare, la viata proprie, cea incolora, inodora, si insipida..

Dileala de sezon

Where there's passion is an instant flame, and someone might get burned, either you, or I..But whoever is the burned one, there's the possibility to use the flame energy, and like in an aikido move, redirect it to propulse himself  away, to another future..The skills are the only one that matters for that..Tools are not useful..All you need is in you..The secret is to discover them, after a couple dives in your inner self..After that you'll feel that  all starts again, from origin, as it did so many times before..
Te mai apuca dileala uneori si iti vine sa te crezi centrul universului, si cel mai tare..Ca si asa nu conteaza prea mult..Ca doar avem si noi libertatea sa ne eliberam de frustrari si sa o facem pe nebunii..Ce bine..Cre'ca o sa ma apuc de yoga sau ceva, ca sa am si justificare spirituala..Sau mai bine de arte martiale, sa sparg caramizi cu capul..

Zgomote si taceri

Iar e decembrie, luna revolutiei romane..Sau luna schimbarilor aparente, pentru ca in Romanica, dupa 89 s-a schimbat doar scena, nu si actorii..In fine, e treaba istoriei sa faca lumina..Eu doar ma uit ca iar incep pe la tv-uri discutiile despre evenimentele din 89, ca a fost revolutie, sau nu? Si daca a fost de ce a fot, si daca nu, de ce ne mai punem intrebarea asta timpita iar, si iar, si iar..Ca oricum daca nu s-a raspuns la ea 25 de ani, s-a pierdut si interesul pentru adevarurile de atunci..Bine, sint unele lucruri care intr-adevar trebuie spuse, pentru ca in 89 s-au schimbat fundamental unele lucruri, dar ma uit cum apar la aceleasi tv-uri tot felul de clovni care ne explica ei ce, si cum..E cazul sa mai vorbeasca si specialistii, ca ne-am cam saturat de cretini care vor sa se bage in seama..In fine..
Ce tin eu minte de atunci e ca era o mare fericire, si toti erau in extaz..De parca traiam 50 de Craciunuri intrunul..Ca lumea nu a prea stiut sa-si gestioneze libertatea, asta e alta mincare de peste..Asa ca, sa mincam mai multa mincare de peste, si poate fosforul ala din el sa ne dea idei mai bune..Si sa-l luam pe peste si ca exemplu, ca el tace, nici nu prea are cum sa scoata sunete ca are capul in apa, dar macar tace, si nu behaie la infinit..

Spiritul sarbatorilor

Viata e si realitate, dar si vis..Oho, si inca cum..Pentru ca vedem ce e prin lumea asta..Chestia e, ca, si daca avem brad, si daca n-avem, magia sarbatorilor ne-o traim, de fapt, fiecare, in capul nostru..Si traim fiecare sarbatorile cit de departe ne poate duce imaginatia..
Chestia e, pina la urma, sa nu mincam mincaruri prea grase..Ca corpul, el, nu prea are legatura cu imaginatia..Mai bine ne ametim un pic cu alcool..Si pastram veselia, nu o risipim asa, fara rost, pina la Craciun..A fost si sir Nicolae, o sa vina si sir Craciun, toti ne dau tot felul de daruri, e bucurie mare, atmosfera de sarbatoare, blabla..Totul e sa ne gindim frumos la cei care se gindesc frumos la noi..Schimb pe schimb..

Spatii miscatoare

Timpul a trecut iar..Am calatorit si noi cu el..Am mai inteles cite ceva din cite am vazut..Si ne-am revenit la persoana noastra fundamentala, iar..Asa, ca intotdeauna..
Inainte e acelasi culoar, cel pe care, parca l-am vazut in atitea vise..Lung..Cu pereti identici, pe care sint tablouri ferestre..In primul e un peisaj larg, cu un orizont mare, si un apus artistic..O compozitie de culori care ne pune pe contemplare..O armonie de trairi..Departe parca se vede marea..Si navele..Ce ciudat..Parca totul se misca..Parca sintem intr-un tren, si admiram peisajul..Poate e o iluzie, totusi..
Mergem inainte..Urmatorul tablou e tot un peisaj, de toamna, cu arbori rosiatici, si covor de frunze..Ce calm..Parca vedem atmosfera, in minte, si simtim locul, ca si cind am fi acolo..Apoi sesizam ca ramurile se misca, si frunzele sint plimbate de vint..Ce ciudat..E un tablou, sau un ecran? Poate iar mi s-a parut..
Inca 2 pasi, si vedem un alt tablou..Aici e un clovn, care pare in miscare, undeva la un fel de ospat regal..e acolo toata suita..Ma uit atent..Toate sint fixe, e tablou de data asta..Apoi vad ca mimica clovnului s-a schimbat..Asta ce-o mai fi? Ce curios..Pentru ca toate sint atit de fixe, pe cit sint de miscatoare..E un truc.. Cineva se joaca cu mine..
Alerg..Las in urma alte tablouri pe care nu le mai analizez..Ma uit inainte..Culoarul o coteste brusc, spre dreapta..O fereastra, imagini de laborator..Oameni care cerceteaza ceva, probabil..Toti sint concentrati, nimeni nu se uita la mine..Au gesturi precise..Toti..In stinga e o alta fereastra..Aici se picteaza..Toti au gesturi largi..Miscarile se rotesc prin aer, ca intr-un fel de balet al ritualurilor..Se apropie, si se departeaza de pinze metodic, dupa logici ale unor ginduri ce vin din propriile lor lumi..Observa, si transpun..Ce interesant..
Apoi, la citiva pasi, inainte, o fereastra frontala..Un apus..Ca in tablou..Ce interesant..Apune soarele.. Prin cerul transparent incep sa apara stelele si galaxiile..Apune o stea ca sa ne arate tot universul, din spatele ei..Oare cite stele sint dincolo de cele pe care le vedem?

Responsabilitatile celorlalti

Ma uit la ce se intimpla in Romanica, si ma gindesc ca poporul nu prea realizeaza ce i se intimpla, e cam autist, asta probabil dupa 45 de ani de comunism..E de inteles, de fapt..Pentru ca, privit asa, din exterior, Romanica e zona in care se intilnesc hotii si cu prostii..Decit..Iar cealalta lume, cea normala, si care ar trebui sa constituie majoritatea, e pur si simplu scoasa din toate calculele..
Si zic asta pentru ca hotii au metode, pe care le-au preluat toti..Cind e prins cite unul cu o chestie absolut evidenta, ei bine, atunci respectivul incepe showul..Sint de vina ceilalti, oricine ar fi ei, conspiratia mondiala, interesele, asociatia pentru protectia animalelor mici, extraterestrii, vecinul de deasupra, pestii balon, ghetzarii, gaurile negre, exploziile solare, rotatia pamintului, clovnii, paznicii, vatmanii, coafezele, etc etc..
Cit mai dureaza pina se stabileste o scara a responsabilitatilor fiecaruia? Pentru ca asa cum e situatia, daca se continua, e acelasi bilci de care am cam obosit cu toti..Cit va mai dura pina vom avea curajul sa ne privim in oglinda, si sa invatam sa ne acceptam defectele, asa cum ne acceptam calitatile?
Se pare ca societatea romaneasca are nevoie de timp ca sa se reaseze..Asta e..

Unele intimidari

Timpul le vede pe toate..Le vede cum incep, cum cresc, cum scad, si cum se termina..Pe el nu l-a pacalit inca nimeni..Sau nimic..El, timpul, e mai tare si decit materia..Si decit chiar Nimicul..E discutabil daca e mai tare decit infinitul..Cine stie..Pentru ca deocamdata, infinitul e doar o abstractizare, o notiune, pe care stiintele exacte o "apuca" prin metode..Asa e, infinitul  inca nu a fost definit precis..De fapt, poate nici nu e definibil.. In fine, cui sa-i pese de chestii de astea..Pentru ca noi toti sintem foarte reali, si concreti, si ne uitam imprejur la mediu, ca sa ne adaptam..Restul sint impresii..
Am vazut la unii cretini manifestari horror..Si actiuni, si atitudini, sau combinatie de actiuni si atitudini, grimase, etc..Si asta aratau din naivitate probabil, pentru ca nu erau cu mastile pe mecle..Mai nene, cita monstruozitate, cit abis, cit rau era in ei..Mi-au dat multe cosmaruri..Sau probabil asta era arma lor, intimidarea..Si m-am gindit ca, pe viitor sa nu mai bag in seama fetzele maimutoilor..Ci doar altceva..Daca mai e si altceva la ei..Ca de capul lor nu e cam nimic, in afara de o adaptare stearsa si stupida..
De fapt, aici e un paradox..Ca ne intimideaza mai mult cretinii dezblehuiatzi, decit ideea de infinit..Acuma depinde si de stilul fiecaruia..

Bilci cu bilbiituri

Ma mai uit la oameni uneori, si incerc sa inteleg legaturile dintre exterior si interior..Intilnesc peste tot pe la tv-uri in special, personaje cu mimici, gesturi, tonuri, intensitati ale vocii  amestecate..Toate fara nici o logica, si complet aleatorii, si nu inteleg, pentru ca totul pare complet brambura..Nimic anticipabil, nimic previzibil, totul e fals, si destul de stupid, in cele mai multe cazuri..Si, ca sa fie spectacolul complet, parca totul e strident continuu, cu pauze de delir din ala agresiv..Si imi zic, ooo, ce de lume, ce bilci bilbiit, plin doar cu  faze, fente, si figuri..Si mai realizez ca dincolo de marginile bilciului asta e un mare nimic..Un spatiu vid care sa opreasca absurdul..Cred..Probabil ca iarna a nimerit bine locul..

Ciorba sociala

A venit mos Nicolae, a adus cadouri, inainte de mos Craciun, e frumos, e o bucurie, ca sa primim ceva concret, si practic..Dar un cadou e, poate, mai mult decit atit..
Eu ma bucuram de cadouri ca de ceva ce imi pica..Imi placea sa vad ca primeam ceva frumos..Si, la mine, cele mai frumoase cadouri erau Pifurile..Revistele acelea invelite in plastic, cu gadgeturi, si cu povesti pe care le traiam efectiv..Si Pifurile erau de fapt lumi pline de viata, de placere a descoperirilor unor lumi ce veneau de dincolo, din alte teritorii..De la alti oameni, care imi construiau imprejur alta civilizatie..Si asta era pur si simplu fabulos..Pentru ca vedeam nu doar desene, ci imagini fragmentate din alte lumi..In fine..
Nu stiu ce m-a determinat sa fiu, ce sint..Imaginile de atunci, sau gindurile ce au urmat mult timp, dupa.. Ei, sau eu, firea mea, sau informatiile ce mi-au venit din acel trecut..Nu stiu, pentru ca toate sint amestecate.. Si eu sint, cumva, ceva din tot..Nu iubesc, si nu urasc, in aceeasi masura, pentru ca m-am eliberat de toate, si toti..Stiu ca a fost o alegere a fiintei mele, proprii..Dar, de ce ma mai gindesc totusi la trecut, dupa atita timp? Nu stiu, sincer, pentru ca trecutul meu e plin de dureri..Poate ca mergind in acel trecut caut, cumva, sa inteleg ce a fost, si sa imi dau seama de cine sint, ca, dupa toate, sa caut un drum inainte..Oricum, cui sa-i mai pese acum de ceva ce a fost, demult? Dac nici noua, cei ce am trait tot, nu ne mai pasa? Pentru ca acum, vezi, traim schimbari peste schimbari, intr-o societate care nici ea nu stie ce e cu ea..Asa ca..
Uneori imi mai fac o ciorba, si pun ingrediente de tot felul..Si ma gindesc ca ea iese gustoasa daca pun ce trebuie, si cind trebuie..Asa e si cu societatea..Daca ii adaugi valori e bine..Daca nu, iese necomestibila.. Si ne da dureri de stomac..E simplu, daca stim sa vedem, si sa analizam cu mintea noastra..

Inceputuri noi

Viata e spirit, e o suma de idei legate, o suma de actiuni, si de perceptii..Viata e contact, si comunicare cu ceilalti, e imagine, si film, e traire si formare de amintiri..Viata e spatiul comun pe care il impartim cu toti ceilalti..
Putem povesti si vorbi multe despre viata..Asa cum ne putem imagina fiecare..Putem arata, putem explica cu exemple personale..Dar viata e cea unica, pe care o traim fiecare intr-un mod original..Si toate abordarile noastre se fac din punctele noastre de vedere..
Nu mai stiu ce sa zic despre viata..Pentru ca, in fata atitor posibile cuvinte, parca imi vine sa tac, si doar sa privesc..Sa ma uit la viata dimprejur, si sa o admir doar..Sa ma gindesc la viata ca la un dar divin, la sanatate ca la un noroc, si la intimplari ca la variante de schimbare..
Viata noastra e perceptie, care penduleaza intre realitate, si vis..E spatiul nostru interior..E fiinta care pluteste pe deasupra atitor repere construite..E ce simtim ca sintem, printre ceilalti..
MA gindesc la viata pentru ca am in constiinta si moartea..Si pentru ca simt ca atit cit traim sintem constienti, ca odata, cindva, si noi ne vom termina..Pentru ca asa ne e fiinta..
Nu stiu cum e sa traiesti cu adevarat, pentru ca nu m-a invatat nimeni asta..Am facut-o singur, experimentind.. Pas cu pas..Incercind, si invatind din greseli..
Sigur, se pot spune multe, si nenumarate, bune, si rele..Dar viata noastra e lumea, sintem noi, sint ceilalti, e un drum, o alternativa sociala, e speranta care ne duce sufletul inainte..
Uneori mai obosim..Si vrem sa uitam de tot, si toate..Cita viata am trait, ce am fost, ce sintem..Sa uitam, si sa ne eliberam..Ca sa incepem iar, de acolo, si atunci..Asa. pur si simplu, fara regrete sau amintiri..De la zero..

Cuvinte pentru imaginatii

Cineva m-a intrebat, mai demult, ce gindesc eu, de fapt..Si ce vreau sa spun cu ce spun..Si ma gindeam asa, daca ce spun e de fapt ce vreau sa spun, sau doar ce sugerez..Hmm..Buna intrebare.. Eu nu ma pricep sa fiu atit de constient si de clar, cum sint altii..Eu construiesc logici ad-hoc, adun idei, si le las libere sa spuna ele, prin sirul lor, ce inteleg, sau vor sa inteleaga ceilalti..Nu am constiinta celui de sus care organizeaza spatiile.. La mine spatiile se construiesc de la sine, si isi gasesc o logica a lor, proprie..Si restul apartine imaginatiei cititorului, pentru ca, nu, traim intr-o lume libera in care fiecare e liber..Si mie imi plac spatiile mari, deschise spre orice variante de interpretare..Pentru ca, de fapt, in lumea asta a noastra totul e posibil..Si ce scriu eu in citeva rinduri e doar un inceput..Cel putin asa imi place sa cred..

Cinic personal

Stii, variantele tale de trecut, sau de viitor, coincid mai mult sau mai putin cu cele sociale..Esti o fiinta care e mai mult, sau mai putin, conforma..Esti un om mai mult sau mai putin adaptat, la tot ce e..
Daca e sa spun un adevar al meu, ei bine, imprejur e o conformitate a nepasarilor..Rotite in cercurile lor, a celor ce ne domina, si ne privesc arogant..O conformitate a unor zimbete hide, si asociate..Armonios armonioase si care au acelasi zimbet rece si distant..In fine..
Mai avem libertatea privirilor..Mai sintem liberi sa spunem unele cuvinte..Mai putem sa ne manifestam unii printre ceilalti..Si sa ne plimbam prin locuri eliberate..

Lumi deschise

Inchide-ti lumile si izoleaza-te de tot..Priveste la ce e imprejur ca la un desert infinit..Considera-te ultimul supravietuitor al tuturor lumilor..Si spune ce simti..
De multe ori ne simtim atit de singuri..Ca si cum am fi euri in lumile astea desertice pline de oameni..Ca si cum am trai printre nestiuturile vietii asteia asa zis sociale..Ca si cind am fi unici doar pentru ca sintem atit de diferiti de toti ceilalti..Ca si cind am continua sa fim prin ce sintem, noi, firi pierdute printre alte atitea firi..
E un desert infinit peste tot..Arid, si pustiu..E o lume de nisip care ne acopera toate sperantele..E un spatiu care ne inconjoara cu depresii, si uitari..E un timp pe care nu l-am stiut, pentru ca nu i-am stiut versiunile trecute, nici cele prezente, dar, care ne promit viitoruri posibile..Un timp al unor eventuale posiblitati..Un timp care prin toate variantele lui ne promite atitea..
Am trait armoniile trecuturilor..Si ne mai gindim la ce poate fi de acum, incolo..Ce visuri, citi oameni, ce vieti aminate de un timp nestiut..Nu?

Ceva spre ceva

Tu esti o varianta de trecut, pe cit esti de prezent, sau de viitor..O fiinta care isi depaseste timpul, si se defineste doar prin ce va putea deveni..
Cred ca am uitat atitea..Doar ca sa-mi amintesc ce as putea deveni, in viitor..Simplu..Eu ca eu, ca o fiinta ce merge pe un drum atit de nestiut..Asa..Si toate cite converg spre ceva..

Eurile dintre lumi

Noi, stii, sintem fiinte..Cu trairi, ginduri, trairi..Cu constiinte..Fiinte dotate cu toate mecanismele fiintei..Si care avem constiinta unor lucruri..
Te uiti in oglinda? Iti vezi fata si corpul cum se transforma? Si ce crezi? Spre ce te indrepti? Ce crezi ca asteapta?
Ascult concertul 3 de dl Beethoven..Si ma gindesc la timp..Desi poate ar trebui sa ma gindesc la spatiu, si spirit, si nemurirea spiritului..Da..Stii, asta cu nemurirea e o poveste care sa ne dea speranta..De fapt, poate ca e buna..Pentru ca ne face sa ne traim viata cu incredere..Si sa mai credem in iubire, in oameni, in valori.. In tot ce exista..
Poate ca in subconstient stim ca dincolo de viata nu mai e, de fapt, nimic..Stim ca tot ce traim e aici, si acum..Iar restul e iluzie..Ma gindeam la ce scria Eminescu, despre cum il vor privi ceilalti, dupa moarte.. Si ce vizionar a fost el..Uneori m-as duce la statuia lui din Constanta, si as vorbi, asa, in aer, privind spre mare.. Si m-as gindi ca el ar fi bucuros sa vada ca versurile lui mai sint actuale..A, ce frumos ar fi sa pot da mina cu el, si sa putem vorbi, la o bere, despre lume..Desi nu as fi sigur ca el si-ar dori asta..
Stii, spiritele adevarate nu prea sint sociale..Ei sint retrasi intre gindurile proprii, ca intre ziduri care sa-i apere de lume..Si asa ar fi fost si el..El, o fire dificila, care nu s-a inteles cu ceilalti, asa cum si ceilalti nu s-ar fi inteles cu el..E firesc..Dar ce dracu sa mai conteze asta? Cui sa-i mai pese? El a fost dedicat unui spirit descris in cuvinte..Pur si simplu..Si a descris lumea asa cum a fost..
Bun, cu metodele astea psihologico-moderne poate ne putem imagina cum ar fi decurs un dialog cu el, cu omul..Privit prin prisma timpului..Si asta cum ne-ar mai clarifica detaliile? Am fi mai satisfacuti daca am intelege cum a fost acel dialog, atunci?
De fapt, poate ca as fi vrut sa beau o bere cu Eminescu..Sa discut cu el la liber despre toate..Sa punem pe masa toate filosofiile, si sa ne gindim la viata asta, cum e, asa, printre viziunile filosofice proprii..Sa ne enervam cind vedem inconsistenta trecuturilor, sa ne extaziem cind ne putem imagina atitea versiuni de viitoruri posibile..Sa ne bucuram la prezent, sa ne uitam imprejur, si la noi insine..Sa ne iubim, ca fiinte care sintem, acum, cu fiintele proprii printre lumea construita a celorlalti..

Fiintele completabile

Gindurile se trag unele pe altele..Mi-a venit in minte iar, vorbind despre technicalitati, momentul acela al studentiei, cind asteptam sa intru in examene, cind eram confuz, si priveam cu uimire la tot ce ma inconjura.. Pentru ca nu era usor sa accepti toata lumea dimprejur intr-o continua miscare agresiva, cu toti atit de siguri pe ei, si ingimfati, plini de stabilitate pe ce erau, si ce stiau..Toti repeziti, metodici, si infinit valorosi..
Da, pe mine lumea asta pe care am constientizat-o atunci, pe care o observam, si o cercetam fara sa realizez, mi-a marit confuzia asupra lumii, in general..Pentru ca nu intelegeam fiintele lor, de fapt..Si pentru ca mi se parea ca intre spiritul ce ar fi trebuit sa fie atunci, in examen, acel spirit plin de intelegere si bunavointa, si studentii inainte de examen, era o diferenta cosmica..Dar, poate, perceptia mea era de vina..Poate nu reuseam eu sa inteleg suficient natura umana..Poate eu eram cel diferit, si cel neadaptat, sau neadaptabil.. Tot ce se poate..Daca Ceasca ar mai fi rezistat inca citiva ani, toti colegii mei ar fi fost ingineri buni si capabili in locurile rezervate lor..Dar cum a venit revolutia, si nu a mai fost nevoie de ingineri pe vremea aceea, toti a trebuit sa ne reprofilam..Unii au facut facultati economice, unii au emigrat, unii au facut altceva in ideea de a se adapta la o lume in schimbare rapida..In fine..
Eu inca ma mai gindesc la momentele acelea de examen..Pentru ca atunci totul era posibil..Atunci simteam ca traiesc infiniturile, ca ma detasez de spatii, si ca pot sa fiu si profund pasional, si indiferent, in aceeasi masura..
Poate ca trairea aceea intensa imi lipseste, de atunci..Si poate am incercat sa-mi acopar acea nevoie a fiintei cu altele..Desi sincer, de atunci am constientizat durerea, si am fugit de ea, cit, si cum am putut..Dar partea de mister, de traire profunda, o am inca in minte..Mai vreau emotia trairilor, a ideilor, si a oamenilor.. Inca mai caut ceva care sa imi completeze ce a inceput atunci..

Tech and us

Am vorbit de fiinta, de spirit, de constiinta, de eurile noastre, de ce sintem, de fapt..Si am incercat sa intelegem ce inseamna credinta intr-un spirit superior, si care sa ne dea energie vitala, si speranta sa continuam..Apoi ne-am gindit si la spiritele celorlalti, si la comunicarea cu ele..Dar, astazi, a mai aparut un intermediar intre noi, si spirit..Adica technologia..
In ultimii ani au explodat toate technologiile..Avem gadgeturi peste gadgeturi care mai de care mai mic in dimensiuni, si mai puternic, cu mai multe posibilitati..Si noi, fiintele care vor sa foloseasca toate oportunitatile astea ne adaptam la ele..Invatam sa lucram cu ele, si ne folosim inteligenta pentru asta..Incepem chiar sa judecam si analizam lumea prin prisma termenilor technici..Si ni se intimpla asta tot timpul, tuturor..Si eu sint inginer, si deci tot technic, si sint influentat de modul asta de gindire..
Dar aici este o intrebare, una care apare cam prin toate scrierile science fiction: Noi cum ne raportam la technologie? Si asta pentru ca ea, technologia, e de fapt un instrument..Cit ne afecteaza, si cum ne influenteaza evolutia propriului spirit? E o intrebare generala, dar, la care, fiecare are un raspuns propriu..
Este fabulos ca avem atitea oportunitati..Si ca, putem alege..Dar ar fi pacat ca ea, technologia, sa ne acapareze mai mult decit e firesc..Si sa interfereze cu fiinta noastra profunda..

Spiritul fiintei

Am stat si m-am gindit ca sa-mi dau seama despre ce inseamna credinta pentru om, cita importanta are, cum se raporteaza omul la credinta, si cum si-a construit divinitatea..Credinta este subiectiva, si fiecare are propriile idei si conceptii, bineinteles, asa cum are si propriile reprezentari ale divinitatii, sau divinitatilor..
Sa o luam cu inceputurile, si cu inceputul, in paralel..Adica vorbim social, in paralel cu individual..Credinta a aparut de cind a aparut omul, pentru ca a fost necesara..Si a fost necesara pentru a sintetiza intr-un fel conceptul de bine, si a-l separa de conceptul de rau, desi intre ele exista o zona comuna, in care se pot confunda, pentru ca se spune ca nu exista lucruri pure in univers..Dar omul a vrut sa separe cele 2 categorii pentru ca le simtea diferite in constiinta lui, asta privind la ce se intimpla in societatea cea plina cu fiinte asemanatoare lui, si care faceau lucruri de la cele mai pure si umane, pina la cele mai atroce si singeroase.. Si astfel, omul, cel mic si neajutorat in fata naturii si a societatii a incercat pe traseul istoriei sa dea substanta binelui, si raului, luind toate elementele de bine, de cunoastere, etc, si construind cu ele o constiinta, care sa le detina, pe care a denumit-o Dumnezeu..Si, la fel, restul elementelor ramase, cele ale raului le-a asociat cu o creatura denumita simbolic, diavol..Istoria evolutiei credintei, si a formelor ei acopera, de fapt, toata istoria omenirii..Pentru ca pina la notiunea Dumnezeu au fost zeii antici, apoi institutia biserica si evul mediu, dezvoltarea cunoasterii, eliberarea de sub dogme, revolutia stiintifica, etc etc..
Astazi credinta s-a transformat intr-o incercare de cunoastere, si a acceptarii unei divinitati spirituale, de fapt..Pentru ca de spirit avem nevoie tot timpul, asta ne tine speranta vie, dar, avem la fel de mult nevoie de cunoastere, stiinta, etc..Dar astazi separam ideea de divinitate de cea de natura, pentru ca stiinta ne-a explicat multe secrete..Si astfel, divinitatea a mai pierdut din teritorii, atit individual cit si social..
Dar, cum spuneam, divinitatea are o reprezentare subiectiva, si ne apare fiecaruia diferit, functie de educatie, experiente,  etc..Dar cu totii avem in noi parti din divinitate, pe care le aratam mai des, sau mai rar, dar care ne ajuta pe noi, sau ne fac sa-i ajutam pe ceilalti..Si asta e bine, pentru ca in exercitiul acesta al vietii, ne simtim mai putin singuri..

Continuu

Universul e continuu..Sper sa nu am impresia asta doar pentru ca ma simt mai legat de el..Dar el e continuu..In afara de spatiile unde e discontinuu..Cred..Acuma spatiile astea sint si ele continue in ele insele.. In afara de subspatiile unde sint discontinue..In fine, in esenta exista continuitate peste tot..
Orasul pare si el continuu..Pentru ca mergi pe sosea, vezi cimp, apoi cite o casa, doua, cladiri mai mari blocuri, blocuri uriase, cladiri mai mici, case, si iar cimp..Totul e gradual..Si continuu..
Oamenii din oras sint si ei parte din peisaj..Si, evident, continui si ei..Conformi cu ei insisi..Uniform-constanti aproape tot timpul..Diferiti de tiparul uman cind si cind, rareori..
Ma gindeam la tot universul asta continuu, plin cu orase continue, si cu oameni continui..Cred ca de asta am fost in contratimp cu ceilalti.Ca eu sint mai discontinuu cind ei sint continui..Si invers..Se mai intimpla..
Uneori mai sare in aer si continuitatea asta, de atita plictiseala..Dar bucatile din ea ramin continue..Ca nu se putea sa se desfaca toata continuitatea asta intr-o infinitate de discontinuitati reunite, asa brusc..Si, atunci au ramas toate exact la fel, doar ca la o alta scara..Mai mica..

Ipocrizica

De ziua nationala ipocrizia e ridicata la rang de arta:))