Sunday, January 31, 2016

Insingurari

Toate isi cheama sinele..Linistile isi cheama alte linisti carora sa se alature..Gindurile cheama alte ginduri, sentimentele se cheama, se aduna, si se sustin..La fel si urile, mizeriile, monstruozitatile..Toate cele care se aseamana se aduna, pentru ca asa e natura umana, sa raspunda identic..Actiune, si reactiune..Viteza, si supravietuirea succedind adaptarilor optime..Lupta continua de a-ti perfectiona mai intii armele, si apoi metodele, dezvoltarea organului care sa-ti dezvolte gindirea rece, cea care poate face analizele si sintezele atit de necesare propriei tale supravietuiri..Apoi evolutia gindirii, stiintele, tehnica, si eliberarea de pamint..Cercetarea altor lumi..Explorarile, depasirea propriei conditii, lupta pentru idei, incercarile dure, si linistea..Calmul unui aer umed, ce a urmat unor mari, si multe furtuni..Retrairile adincurilor, intoarcerea la lumile complicate dinauntru..Constientizarea istoriei, a unui trecut umplut cu evenimente si circumstantze.. Privirile adunate ale celorlalti..Eliberarea, si zborul pe deasupra a tot ce a fost..Un nou inceput..

E intuneric..Imi vad reflexia in hublou..Niste lumini mici apar acolo, in obscurul de dincolo de geam..Ce sa fie? Unde sint? In spatiu? Sau pe fundul vreunui ocean ciudat, de pe o planeta stranie? Cabina e mica, un pat, un birou, un dulap..Cum am ajuns aici? Usa e blocata, si inca nu stiu cum s-o deschid..Abia vad ce imi e imprejur..Ceva moale, ceva tare, o margine, o muchie, o suprafatza..Cald, rece, metal, plastic, lemn, sesizez materialul, ii simt densitatea, si formele..Patul e moale..As minca ceva bun, facut la cuptorul ala traditional, nu clonat de vreo technologie..E liniste, o liniste din aia delicioasa, ca de Craciun, umpluta cu arome, si mirosuri.. Mai bine as incerca sa ies de aici, poate imi dau seama unde sint..Nu se aude absolut nimic..Parca um zumzait de undeva de departe..Cum naiba am ajuns aici, ca nu-mi amintesc nimic..Si nici cine sint nu mai stiu..Ce data si ora e? Mai bine ma culc la loc, si las subconstientul sa ma ghideze pe urma..Totul e sa nu panichez..Trebuie sa-mi limpezesc ideile..Ma abandonez somnului..Vad lumini, amintiri, zimbete, oameni frumosi..E minunat somnul meu..Cind ma trezesc am sa fiu apt sa ies de aici..Cine stie ce o sa descopar..Pina atunci, somn usor, si toate bune sa se adune..

Monday, January 25, 2016

Viata cautarilor

Imi cinta in cap simfoniile lumilor..Ce frumos etern, sa stii ca poti sa fii dincolo, unde limbile vorbesc melodios, si zimbetele iti insotesc toti pasii..Acolo unde toate sint pure armonii, si halourile fiintelor se acopera cu halourile fericirilor care vin din inima galaxiei..E un noroc sa te fi nascut acolo..
Ranile singereaza inca..Mi-am facut bandaje din haine..Am luat citeva capsule de antibiotice..Ma mir ca sint inca intreg..Nici o fractura..Robotul imi merge, robotul meu exoscheletic, cel cu care am sarit impreuna, cind mi-au atacat nava..Sint norocos..Copilotul meu e mort..Era un tip haios, si plin de viata, tinar, abia iesit din Academie..Imi povestise toata viata lui amoroasa, toate iubirile pentru care suferise atit, si pe care incerca sa le uite..Era un idealist care pusese mai presus de orice onoarea, si spiritul, si care a crezut ca poate salva universul..A vrut sa salveze nava cu orice pret, desi l-am avertizat sa se catapulteze..A ramas acolo, ca un capitan ce nu-si paraseste corabia..Fie-i sufletul etern in spatiu..
Acuma am ramas singur..Robotul a murit si el, in lipsa de energie..Mi-am lasat mintea eliberata..Imi cinta in cap simfoniile lumilor..Sint viu..Am in retina imaginile planetei asteia..Dealuri si curbe de teren si spatiu alambicat, care ma inconjoara..Cint un cintecel care sa ma faca sa rezist..As bea un cocktail cu aroma de viatza undeva pe plajele Athornului, sub soarele Gnixtolului, si as dansa cu mytholdele vizionarului Mym.. Oh, ce iluzii..Ce vedenii..Sper sa nu mor..Vreau sa mai traiesc, cit sa-mi vad nevasta, iar, pe dulcea mea Brona, mama copiilor mei..Mi-e rau, scuip singe, si pielea mi-e aramie..Am sa rezist pina ma vor salva..Mai vad dunele..Incep sa am viziuni..Viata a inceput sa-mi defileze inaintea ochilor..Imi plac paradele, dar nu vreau sa mor..Vreau sa traiesc, mai am atitea de facut..Salvati-ma, salveaza-ma tu care esti acolo sus, si poti..Vreau sa mai traiesc, nu se poate sa se termine totul atit de stupid..Ma doare tot, salveaza-ma si iti promit ca am sa fac tot ce imi vei cere, vreodata..Si am fost salvat de o nava a natiunilor, care cauta ranitii pe cimpul de lupta..
Azi sint un pensionar care isi duce viata intr-o casa pe Betha, cultivind legume si crescind animale..Am alaturi de mine o doamna respectabila, Greta, de o dulceatza si finetze absolut incredibila, si care imi e o partenera de experientze si pat cum greu as putea spune in cuvinte..Cu ea pot impartasi experiente pe care doar le-am visat, efectiv, si le-am trait compulsiv..
Misterul asta al vietii parca ne depaseste, cumva..E ceva ce ne dorim, parca, sa ne vina, continuu, si sa ne faca sa cautam..

Intrebari din ceruri

Cerurile sint asezate in straturi paralele, intre care mai sint nori, sau stele..Cerurile au fiecare o culoare proprie, si o forma proprie, delimitate matematic de plane, sau suprafete curbe..Si cerurile sint infinite, pentru ca acopera tot universul, nu doar pamintul. E adevarat ca in jurul pamintului cerurile par sferice, dar asta doar pentru ca pe pamint, asa ca si pe alte planete locuite, cerurile se orienteaza de-a lungul liniilor de fortza ale cimpului generat de inimile locuitorilor..E simplu..Iar perdelele luminoase ale aurorelor boreale o confirma..
Si cerurile au aparut in tot felul de scrieri si credintze religioase, dar acolo ele sint spiritualizate, si etape ale trecerii sufletelor fie ca sint, sau nu, legate intr-un fel,  sau altul de o carcasa vie si pulsatoriu-vibranta..
De fapt poate ca cerurile sint o pura speculatie, sau o inventie a mintii omenesti, care sa-si gaseasca un refugiu cosmic dupa trecerea in neant, un loc in care sa-si traiasca fericirile postume..Poate, tot ce se poate, pentru ca omul viseaza foarte mult, si isi doreste ca macar dincolo sa aiba o protectie si o liniste adevarata..
Sau poate ca cerurile chiar exista, si ne sint apropiate si acum, cind existam in realitatea asta reala..Sau poate ca exista intr-un fel inca imperceptibil, pentru ca nimeni nu a demonstrat vreodata cu argumente reale ca ele chiar exista..Poate ca ele exista pentru ca noi vrem ca ele sa existe, ca sa ne fie bine dincolo, si sa nu ne mai sperie singuratatea, si etc, si etc..
 Cerurile sint de fapt dorintza noastra profunda de a fi alaturi de cineva, sau de un ceva de dimensiunea universului, si care sa ne dea senzatia de comunicare cu o alta simtzire asemanatoare..Poate..
De ce oare cautam in formele galaxiilor ceva care sa ne semene? De ce acoperim misterele cu entitati ce vin din lumi cu alte dimensiuni, si de ce vrem sa intelegem proiectia lor in lumea noastra, de acum? De ce cautam? De fapt, ce cautam? Sa ne regasim in lumi pe care nu le-am putea intzelege? Sau cautam sa devenim? Si daca da, sa devenim ce? Si cum?

Glaciatziune

Cind zgomotele zilei se retrag catre o alta zi, si cind luminile ferestrelor se sting, incepe sa vorbeasca sufletul, sau ratiunea..Le ascultam, si incepem sa ne jucam cu ideile ca cu piese dintr-un joc de asamblat..
Entitatile sint la inceput goale, doar suprafete inchise, sau deschise, ca niste cutii de carton..Si sint undeva, intr-un loc din spatiu, nemiscate, intr-o asteptare dezordonata..Apoi entitatile se umplu fiecare in parte cu ceva; una cu iubire, alta cu tristete , alta cu nostalgie, senzatii, ginduri, etc..
Apoi, entitatile umplute isi schimba numele, in functie de continut, si se ordoneaza pe un cerc cu raza stabilita ulterior, echidistant, asa ca si cum ar fi virfurile unui  poligon regulat. Si toate incep sa se invirta accelerat, in jurul unei axe fixe care trece printr-o inima imaginara..Apoi planul poligonului aluneca de-a lungul axei, ca intr-o incercare de a scana tot..Miscarile se repeta pina inima oboseste, si atunci totul incetineste pina la repaus, iar continutul entitatilor se intoarce in inima, inapoi..
Si se aseaza peste toate linistile adunate zapada, fulg cu fulg, incet, pina albul acopera tot ce a fost, si incepe o hibernare glaciara..Intr-o lume glaciala, de cristale si suflete congelate..
As vrea ca dupa iarna sa vina toamna, primavara, vara, toamna, si iar iarna..Sau ceva asemanator, ca prea se repeta anotimpurile identic..

Sunday, January 24, 2016

Eternul clipei

Clipele se leaga unele de altele ca pe un fir invizibil, se apropie tangential, se cerceteaza intre ele, comunica prin mici punti superficiale, ca sa se inteleaga reciproc, parca, apoi se unesc mai bine, sau se separa definitiv.. Clipele seamana cu fiintele unicelulare, au propria lor inteligentza dezvoltata, parca, in timp..Si pare ca isi inteleg si contextul dat de celelalte clipe, de mecanismul intregului care o face pe ea cea unica, si nerepetabila, necesara in tot ansamblul succesiunilor..Una precede, alta succede, conform unor logici superioare, si fiecare isi respecta rangul propriu, cu un pic de arogantza, asa cum respecta rangul predecesoarei, si succesoarei..Pare ca clipele astea sint fiinte care inteleg un loc, si un rol care le e doar al lor..Tot ce se poate..Ar putea fi mult mai complicate decit ne-am imagina noi, cei care le percepem ca fiind construite de timpul lor propriu, doar..Ar putea fi chestii vii cu constiinta proprie, care s-au eliberat de noi, si de timp, si traiesc independent..Clipele in ele insele, care ne-au luat parti din noi, cei care le-am trait, ca sa fie..Desi fara noi ele nu ar fi, pentru ca noi le-am generat..
Bun, ca sa nu mai teoretizam, ele, clipele vin continuu sa ne aminteasca de noi, de cei care sintem, datorita lor..Pentru ca toata viata noastra vis e compusa din clipele acelea, cum e timpul compus din unitati ca secundele, orele, zilele, anii ce au fost, sau vor veni..
Timpul e umbra intelegerilor si trecerilor noastre..Si unitatea de masura a trecerilor noastre, prin timp, ramine clipa, cea infinit mica in propria ei eternitate..

Sunday, January 17, 2016

Linistea din adincuri

Drumurile iti seamana..Drumurile vietii iti seamana, pentru ca nu te-ai incumeta sa le incerci, altfel..Ai destinul incriptat in ADN, in toate profunzimile profunzimilor profunzimilor fiintei tale profunde..Sigur, te mai revolti uneori pe ideea asta cu destinul, desi realizezi ca te revolti, de fapt, pe tine, pe ce esti, gindesti, si simti..Desi nu pe tot..Doar pe defecte, sau slabiciuni..Sau calitati ce pot deveni slabiciuni, cum e sensibilitatea, sau capacitatea de a iubi, pentru ca simti ca iti limiteaza actiunile, si nu poti face chestii pe care multi le fac fara probleme..Pentru ca stii ca mai tirziu vor aparea regrete care se vor agatza de tine, si poate de aia te feresti de ele, si asta te revolta, de fapt..Te revolta lipsa unor valori din constiintele celorlalti, si libertatea lor de a face mizerii..In fine, poate ca nici nu conteaza ce fac ceilalti..Poate nu conteaza nici altceva, nici valorile, nici eu, nici ceilalti..Poate e totul haotic si intimplator, asa cum e si cosmosul..
Am fost sa ma plimb prin ploaia de ieri..Am vrut sa vad reflexiile luminilor orasului pe asfaltul ud, ca pe un tablou mai linistit al realitatii..Imi face bine singuratatea asta a fiintei sociale, a fiintei mele intre socialul celorlalti..Noaptea e mai echilibrata..Intunericul e mai plin de ginduri, si de cautari interioare..

Sunday, January 10, 2016

Misterele asteptate

Curbele pleaca din origini..Fixam un punct ca reperul lumii, fata de care le vom raporta pe toate cele geometrice, care se vor aduna pe rind..Apoi totul va capata o structura, si un sens, pe masura ce constructia inainteaza..Si din confuziile si nedeterminarile de inceput vor ramine doar intelegerile celor ce au devenit ce sint reale, ca inceput pentru celelalte alte mii de intelegeri ce ne vor umple clipele cu fericiri..
Curbele conturului pleaca din barbie, urca hiperbolico-parabolic (hahaha, sau parabolico-hiperbolic, acuma depinde daca de baza consideram parabola, sau hiperbola) spre timple, de unde incepe semicercul craniului.. Un ou vertical..Urmeaza liniile paralele ale nasului, de unde incepe jocul curbelor ochilor, si al sprincenelor.. Aici e centrul de greutate al fetei, pentru ca aici e locul unde ori intelegi pe deplin si in adincime tot, ori nu intelegi absolut nimic..Cind intelegi e bine, iar chipul e comun, totul aduce a familiaritate, si confort..Dar cind nu intelegi, ei bine, asta declanseaza in tine mii de intrebari fara raspuns, si asta te aduce inapoi intre mistere.. Si iti dai seama ca e timpul sa-ti pregatesti mental tot bagajul mental necesar, ca sa pornesti iar pe drumuri lungi ale unor explorari mentale..